FOTO Pe un frig pătrunzător, 500 de persoane şi 50 de mijloace tehnice au pus în scenă o paradă spectaculoasă la Bistriţa
0500 de militari, pompieri, jandarmi, poliţişti, dar şi personal al Penitenciarului Bistriţa, al Direcţiei Judeţene de Informaţii Bistriţa, al Poliţiei Locale, al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi voluntarii Crucii Roşii au defilat joi, la Bistriţa, pe un frig pătrunzător. Spectaculoasa paradă nu a reuşit să adune în centrul oraşului la fel de mulţi bistriţeni ca în anii trecuţi.
Peste 1000 de bistriţeni s-au trezit devreme şi au fost prezenţi începând cu ora 09:00, la parada de 1 Decembrie, organizată în centrul Bistriţei. Frigul pătrunzător şi ora aleasă de autorităţi au făcut ca numărul celor care au admirat parada să fie mult mai mic decât în alţi ani. Cu toate acestea nu puţini au fost copiii care au ieşit din casă pentru a admira parada şi a flutura steguleţe.
Parada a fost pusă în scenă de 500 de militari, pompieri, jandarmi, poliţişti, dar şi personal al Penitenciarului Bistriţa, al Direcţiei Judeţene de Informaţii Bistriţa, al Poliţiei Locale, al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi voluntarii Crucii Roşii. 50 de mijloace de tehnică au putut fi admirate pe strada Gheorghe Şincai.
Transportoarele blindate, autospecialele şi tunurile au putut fi admirate pe traseul strada Gheorghe Şincai- Strada Dornei.
Anul acesta, autorităţile judeţene au renunţat la fasole cu cârnaţi, iar spectacolul folcloric a fost mutat pentru a doua parte a zilei, urmând să se desfăşoare la Palatul Culturii. De asemenea, anul acesta s-a renunţat şi la retragerea cu torţe.
Autorităţile judeţene vor aprinde, la ora 17:00, luminiţele care împodobesc piaţa din faţa Consiliului Judeţean.
Vă mai recomandăm:
Parada de 1 Decembrie. Premierul Dacian Cioloş şi preşedintele Klaus Iohannis, huiduiţi la sosire