FOTO 15 ani de activitate a Fundaţiei Inocenţi : 2000 de copii cu nevoi speciale sprijiniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zi festivă pentru Fundaţia Inocenţi, care acum 15 ani a luat naştere la Bistriţa. Cei 15 ani de activitate au fost sărbătoriţi tot prin muncă, voluntarii lucrând cu spor la o nouă strategie şi un logo pentru fundaţie.


Aventura Fundaţiei Inocenţi a început tocmai la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, unde, în 1998, puneau umărul la primele săli de joc pentru copii cu specialişti, menite să umanizeze unitatea spitalicească.

S-a extins mai apoi în Bucureşti şi Cluj, Bistriţa-Năsăud rămânând judeţul cu cele mai multe activităţi şi programe. În cei 15 ani de activitate 2000 de copii cu diferite probleme au beneficiat de sprijinul fundaţiei pentru doar câteva zile, pentru luni sau chiar ani de zile.

Aceasta a sprijinit copii abandonaţi, cu dizabilităţi sau de etnie romă, cu ajutorul voluntarilor români sau a celor care au venit tocmai din America să înveţe bistriţenii să facă voluntariat.

Preşedintele fundaţiei, Marin Mic a dat startul, în ceas aniversar, unui concurs între voluntari, care va avea drept rezultat o nouă strategie, dar şi un logo, menit să reprezinte organizaţia de acum.

De asemenea, acesta a pregătit propuneri concrete de colaborare autorităţilor locale, pe care fundaţia doreşte să le implice şi mai mult în activitatea sa.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite