Doi ardeleni şi-au transformat meseria într-un business înfloritor în Marea Britanie. De ce n-ar funcţiona niciodată în România reţeta lor de succes
0Cristina Grancea a părăsit România în urmă cu un deceniu. În 2015, românca şi fratele său au reuşit să-şi transforme meseria, aceea de asistent social, într-un business înfloritor tocmai în Marea Britanie, unde oferă servicii de îngrijire la domiciliu pentru bătrâni. Cât despre ţara natală, bistriţeanca spune că nepotismul şi corupţia o dezgustă cel mai tare.
Dorindu-şi să-i ajute pe cei din jur, Cristina Grancea a urmat cursurile Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Babeş Bolyai şi chiar a muncit în domeniu, la un ONG german, ca asistent social la secţia de Psihiatrie a spitalului Orăşenesc din Beclean.
În 2007, bistriţeanca şi-a luat lumea în cap şi a plecat în Marea Britanie, sătulă de nepotismele şi pilele din sistem, care le permitea accesul chiar şi celor fără pregătire şi experienţă.
„M-a determinat să plec din România faptul că nu am găsit de muncă în domeniul meu, ca asistent social. Am dat de mai multe persoane care ocupau posturi de asistent social, dar nu aveau calificare de specialitate şi care au obţinut posturile prin pile şi cunoştinţe. Pe mine asta mă dezgustă cel mai tare în România, corupţia şi nepotismul. Am plecat undeva unde cunoştinţele şi calificarea mea sunt recunoscute şi apreciate şi unde există oportunităţi pentru tineri”, mărturiseşte bistriţeanca.
Aceasta a început muncind ca „support worker” la un centru de zi pentru persoane cu dizabilităţi psihice în Londra, obţinând mai apoi un post de asistent social la Kent County Council, la Direcţia de Protecţie a Copilului.
Din Irak, în sistemul de protecţie socială din Anglia
În 2011, i s-a alăturat şi fratele său Silviu, care muncise şi el ca asistent medical la centrul de recuperare din Beclean, dar şi în Armata Română şi în Portugalia. Acesta a fost inclusiv în Irak preţ de 6 luni. Ajuns în Marea Britanie, Silviu a îngrijit bătrâni în azile.
După doar câţiva ani, Cristina, care acum îl avea alături şi pe fratele său, s-a gândit să-şi transforme meseria într-un business înfloritor.
„În 2013 m-am înscris la un Masterat în Psihologie, la Universitatea din Greenwich, Londra, pe care l-am absolvit în 2014. Acolo am aflat din cercetări şi statistici că numărul persoanelor cu Demenţă va „exploda” în următorii 20 de ani în Europa de Vest şi SUA. Silviu avea deja experienţă în a lucra cu bătrânii ca asistent medical în România şi ca infirmier în Marea Britanie. Partenera lui Silviu, Anca, lucra de doi ani la o firmă de îngrijire bătrâni în comunitate, în Reading, Berkshire şi practic de aici, discutând despre munca ce o facem ne-am dat seama că toţi trei împreună avem cunoştinţele, calificările şi fondurile necesare să punem baza unei companii de îngrijire bătrâni similară cu cea la care lucra Anca. Este foarte uşor să deschisi o societate cu răspundere limitată în Marea Britanie, se face totul online şi durează 15 minute”, spune Cristina.
Aceasta recunoaşte că obţinerea licenţei de funcţionare de la Care Quality Commision a durat ceva mai mult, incluzând o scrisoare destul de complexă şi o intervievare din partea unei inspectoare a comisiei.
„A fost foarte greu la început, foarte multă muncă pe aproape nimic, dar am continuat să angajăm asistenţi şi să luăm clienţi în ritm constant, cu speranţa că vor apărea şi satisfacţiile masteriale într-o zi. A durat aproximativ doi ani până când am început să vedem şi ceva profit, foarte modest pentru început, pentru că am investit mereu în maşini, asigurări, uniforme, noi angajaţi şi multe altele. De îmbogăţit nu ne-am îmbogăţit şi nu ne aşteptăm să se întâmple lucru ăsta, avem un trai bun, dar nu ne scăldăm în bani cum poate îşi imaginează unii”, a completat bistriţeanca.
Selfie cu o parte din angajaţii companiei (Foto: Arhivă personală)
Compania funcţionează deja din 2015 şi oferă două tipuri de servicii de îngrijire: 24 din 7, caz în care asistenţii practic locuiesc cu pacienţii şi periodice, caz în care asistenţii oferă îngrijire pentru perioade scurte de timp.
„Ideea pe care mergem este de a ajuta bătrânii cu ceea ce nu pot să facă ei şi să îi încurajăm să rămână cât mai independent pentru cât mai mult timp posibil, la ei acasă. Sistemul social pentru adulţi în Marea Britanie se bazează din ce în ce mai mult pe acest model de îngrijire la domiciliu, deoarece vor să reducă instituţionalizarea, să reducă presiunea asupra sistemului sanitar. De asemenea, este mai ieftin pentru ei”, explică Cristina.
Aceasta spune că feedback-ul primit până acum este unul pozitiv. În ciuda incidentelor înregistrate în Marea Britanie, bistriţeanca spune că nu a avut de suferit pentru faptul că este româncă. Mai mult, asistenţii români sunt căutaţi în Marea Britanie, fiind consideraţi mai de încredere şi mai harnici decât cei englezi. Singurul lucru care i s-a reproşat a fost nivelul de cunoaştere a limbii engleze a unor asistenţi, uneori comunicarea fiind dificilă.
Întrebată dacă este tentată să aducă acest business şi în ţara natală, Cristina nu este sigură că acest model ar putea fi aplicat şi în România, motiv pentru care nu prea este tentată să re reîntoarcă în Bistriţa, decât în vizită.
„Sincer nu consider că acest model ar putea fi aplicat în România, din mai multe motive: nu există legislaţia care să reglementeze acest tip de servicii, nu sunt fonduri şi să nu uităm corupţia. Dacă vrei să faci ceva în România trebuie să dai „dreptul” întâi pentru a ţi se permite să construieşti un business, altfel te lupţi cu morile de vânt”, precizează femeia de afaceri.
Aceasta spune că duce dorul locurilor natale, mărturisind că îi lipsesc părinţii, aerul curat şi mâncarea bună.
Se încarcă comentariile...
