Bistriţa-Năsăud, pe lista judeţelor unde profesorii umflă notele elevilor pe parcursul gimnaziului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Până acum media celor patru ani de gimnaziu reprezenta 50% din media finală de admitere în liceu FOTO: Adevărul
Până acum media celor patru ani de gimnaziu reprezenta 50% din media finală de admitere în liceu FOTO: Adevărul

Potrivit Ministerului Educaţiei, în 25 de judeţe din ţară, adică în peste jumătate, se înregistrează diferenţe între 2 şi 2,5 puncte între mediile mari din gimnaziu şi cele mici obţinute de elevi la Evaluarea Naţională, semn că profesorii au umflat notele elevilor în timpul gimnaziului. Pe listă se află şi Bistriţa-Năsăud.


Chiar înainte de începerea şcolii, Ministerul Educaţiei a anunţat că începând din acest an şcolar, ponderea mediei celor patru ani de gimnaziu în media finală pentru admiterea în liceu va fi redusă la 25% de la 50% cât era până în prezent.

Tocmai analiza diferenţelor dintre notele obţinute în timpul gimnaziului şi cele primite la Evaluarea Naţională a determinat Ministerul să ia o astfel de decizie.  Analiza a arătat diferenţe considerabile între mediile mai mari obţinute de elevi pe parcursul gimnaziului şi mediile mai mici obţinute la Evaluarea Naţională.

În aproape 60% dintre unităţile de învăţământ din ţară diferenţele treceau de două puncte. Judeţele unde s-a întâlnit această situaţie sunt: Iaşi, Sibiu, Braşov, Argeş, Giurgiu, Bacău, Constanţa, Dâmboviţa, Maramureş, Alba, Vaslui, Mehedinţi, Sălaj, Tulcea, Bihor, Arad, Teleorman, Satu-Mare, Covasna, Dolj, Harghita, Călăraşi, Botoşani, Ialomiţa şi Bistriţa-Năsăud.

În alte şase judeţe diferenţele sunt şi mai mari, depăşind 2,5 puncte, în timp ce un raport normal între notele din gimnaziu şi Evaluarea Naţională se întâlneşte doar în Bucureşti şi Brăila.



Vă mai recomandăm:

Se modifică metodologia admiterii la liceu. Notele din clasele V-VIII vor conta doar în proporţie de 25%. Funeriu: „Măsura este o cârpeală binevenită”

Consiliul elevilor susţine noul sistem de admitere la liceu, bazat mai ales pe media de la Evaluarea Naţională

 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite