Ziua Armatei României,  sărbătorită în Baia Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua Armatei Române, sărbătortă duminică, 25 octombrie, va fi marcată şi în Baia Mare. Instituţia Prefectului judeţul Maramureş, Primăria municipiului Baia Mare şi Garnizoana Baia Mare organizează ceremonia publică prilejuită de acestă ocazie, de la ora 09.30, la Monumentul Ostaşului Român din Baia Mare.

Sunt invitaţi să participe personalităţi civile şi militare ale judeţului Maramureş, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, ai partidelor politice, instituţiilor culturale, ştiinţifice şi religioase, ai asociaţiilor, ligilor şi fundaţiilor cadrelor militare în activitate, în rezervă sau în retragere, veteranii de război, elevii, studenţii, reprezentanţii mass-media sau cetăţeni ai judeţului Maramureş şi ai municipiului Baia Mare.

Ceremonia va începe cu onorul acordat prefectului judeţului Maramureş, salutarea drapelului de luptă al Batalionului 612 Artilerie Antitanc, prezentarea oficialităţilor, intonarea imnului naţional şi oficierea serviciului religios.

Despre importanţa acestui eveniment, vor susţine alocuţiuni reprezentantul Asociaţiei Veteranilor de Război Maramureş, Prefectul Judeţului Maramureş, Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş şi Primarul Municipiului Baia Mare.

Se vor depune coroane şi jerbe de flori la Cimitirul Comemorativ şi la Monumentul Ostaşului Român, iar la finalul ceremoniei, detaşamentul de onoare va prezenta onorul tuturor participanţilor la acest eveniment.

Mai puteţi citi:

Percheziţii în Maramureş, Bucureşti şi alte două judeţe. Sunt vizaţi membrii unei grupări specializate în infracţiuni economice

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite