VIDEO Ţigări de contrabandă, în valoare de aproximativ 60.000 euro, plimbate cu căruţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul transporta peste 15.000 de pachete cu ţigări cu căruţa Foto: Adevărul
Bărbatul transporta peste 15.000 de pachete cu ţigări cu căruţa Foto: Adevărul

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au confiscat, în cadrul a două acţiuni desfăşurate în cursul zilei de ieri, 29.440 pachete ţigări, în valoare de aproximativ 60.000 de euro. Acestea erau transportate de un cetăţean român cu ajutorul unei căruţe, respectiv de către un cetăţean ucrainean cu un autoturism înmatriculat în România.

Vineri, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău, jud. Maramureş, s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenineţă ucraineană. Astfel, în jurul orei 8.30, o patrulă a poliţiei de frontieră a observat, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Câmpulung la Tisa, o persoană de sex masculin care se deplasa cu un atelaj hipo de la frontieră spre interiorul ţării. Imediat, o echipă operativă însoţită de un echipaj canin s-a deplasat la faţa locului şi a interceptat şi identificat persoana în cauză, descoperind totodată, atât în căruţă, cât şi în vegetaţia din apropiere, mai multe colete cu ţigări.

Drept urmare, bărbatul, L. Iosif de 34 de ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş, precum şi căruţa cu întreaga cantitate de ţigări au fost conduse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii celor 20 de colete s-a constatat că acestea conţin 15.800 de pachete cu ţigări, mărcile Viceroy şi Jin Ling, în valoare de aproximativ 140.000 de lei.

În cauză, s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării. În continuare se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Dosar penal pentru un ucrainean ce transporta peste 13.000 de pachete cu ţigări

În aceeaşi zi, poliţişti de frontieră din cadrul aceluiaşi sector au oprit în trafic pentru control, în jurul orei 11.20, pe raza localităţii Săpânţa, jud. Maramureş, un autoturism marca Fiat, înmatriculat în jud. Sibiu, condus de către un cetăţean ucrainean.

La controlul autoturismului, poliţiştii au descoperit 21 de colete învelite în folie de culoare neagră care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană fără documente legale, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii şoferului împreună cu maşina în cauză la sediul poliţiei de frontieră în vederea continuării cercetărilor.

Astfel, cetăţeanul ucrainean a fost identificat ca fiind O. Ivan de 36 ani, iar cele 21 de colete au fost invetariate şi s-a constatat că acestea conţin 13.650 de pachete cu ţigări, mărcile Viceroy şi  Jin Ling, de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 120.000 de lei. Bărbatul este cercetat de către poliţiştii de frontieră pentru contrabandă, întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul folosit în activitatea infracţională, în valoare de 2.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea cercetărilor.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite