VIDEO El este al 9.000-lea maramureşean ce-şi doreşte să obţină cetăţenia maghiară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kristian Kosa este cel de-al 9.000-lea maramureşean care şi-a depus actele pentru cetăţenia maghiară
Kristian Kosa este cel de-al 9.000-lea maramureşean care şi-a depus actele pentru cetăţenia maghiară

Un tânăr băimărean este cel de-al 9.000-lea maramureşean care şi-a depus dosarul pentru dobândirea cetăţeniei maghiare. Pentru acest eveniment, la Baia Mare a venit o delegaţie formată din demnitari maghiari, iar dosarul i-a fost înmânat chiar de deputatul Potapi Arpad.

Este pentru prima dată când la Baia Mare ajunge un demnitar din Camera Deputaţilor din Ungaria şi vine oficial să înmâneze un dosar depus pentru cetăţenia maghiară. Ocazia a fost una specială, tânărul Kristian Kosa fiind cel de-al 9.000-lea maramureşean care îşi depune dosarul. 

Puţin emoţionat, tânărul a aşteptat cu nerăbdare momentul festiv, la final declarându-se impresionat de numărul mare de personalităţi venite tocmai din Ungaria pentru acest moment. „Am fost foarte suprins să aflu că eu sunt al 9000-lea maramureşean care îşi depune dosarul pentru obţinerea cetăţeniei maghiare. Sunt foarte încântat, mai ales că nu m-am aşteptat să vină chiar atât de multă lume şi chiar oficialităţi din Ungaria. Ideea mi-a venit mai de multă vreme, dar cum nu am avut timp, fiind prins şi cu lucrul...”, a spus băimăreanul.  

La sfârşitul ceremoniei, deputatul maghiar s-a arătat impresionat de numărul mare de maramureşeni care îşi doresc să obţină dublă cetăţenie. ”Legea dublei cetăţenii a fost adoptată în Ungaria în anul 2010. La conceperea legii dublei cetăţenii în Ungaria s-au inspirat tocmai din legea similară românească. Dar nu numai din România şi din Ungaria. Din cele 28 de state ale Uniunii Europene, în 23 există legea dublei cetăţenii sau a multiplei cetăţenii. Ne bucurăm că România nu a obiectat la executarea legii dublei cetăţenii a Ungariei. De altfel şi  majoritatea cetăţenilor maghiari de etnie română din Ungaria sunt în majoritate dublu cetăţeni“ a punctat Potapi Arpad, deputat  în Parlamentul Ungariei. 

Numărul celor care îşi doresc să devină cetăţeni maghiari este în continuă creştere. Reprezentanţii Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania au arătat că zilnic cel puţin o persoană îşi depune actele necesare pentru dobândirea cetăţeniei maghiare. 

Cum ar putea asigura românii cu dublă cetăţenie victoria premierului maghiar la alegerile din 2014

Dubla cetăţenie nu este biletul spre Ungaria

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite