Viaţa de film a feministei Livia Levandovschi, „mama“ învăţământului din Maramureş. Cum au marginalizat-o comuniştii pentru originile nesănătoase
0
Livia Levandovschi a fost o figură reprezentativă pentru învăţământul maramureşean din perioada interbelică, dar şi după cel de-Al Doilea Război Mondial. Documentele păstrate la Arhivele Maramureşene, însă, atestă faptul că ea a condus Liceul Civil de Fete din Baia Mare, iar pe de altă parte, a avut mai multe iniţiative cu caracter filantropic.
Livia Levandovschi, o profesoară ce a condus Liceul Civil de Fete din Baia Mare înainte, dar şi după cel de-Al Doilea Război Mondial, a devenit cunoscută în epocă şi prin acţiunile ei cu caracter social.
Livia Paşca, pentru că acesta era numele său de fată, s-a născut în 10 iunie 1897, în localitatea Căpâlna, judeţul Someş de la acea vreme, tatăl său fiind preot greco-catolic. A absolvit Şcoala primară la Ulmeni, apoi a făcut studiile secundare la Şcoala Civilă de Fete de la Beiuş şi Lugoj. Între anii 1919 şi 1923 a urmat cursurile Universităţii din Cluj în domeniile Matematică, Fizică şi Chimie, iar după absolvire a devenit profesoară.
De la profesor suplinitor, la director de şcoală
În 1919, Livia Levandovschi a început ca profesoară suplinitoare la Şcoala Civilă de Fete din Baia Mare, în cadrul Catedrei de Matematici. A evoluat în carieră pas cu pas, iar în 1929 a fost numită directoare delegată la Şcoala Civilă de Fete, iar din 1931 a fost directoare cu titlu provizoriu până în 1935, când a devenit directoare stabilă. „În 1940, când în contextul creat prin aplicarea Dictatului de la Viena, a fost nevoită să se refugieze în Regatul României. Livia a rămas, totuşi, în Baia Mare până în luna decembrie, pentru a preda Şcoala de Fete noilor autorităţi, a întocmit un inventar şi a împachetat mobilierul înainte să plece”, spune Robert Tȍkȍlyi, istoric în cadrul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Maramureş.
În vara lui 1945, a revenit în Baia Mare şi a fost numită directoare la Gimnaziul de Fete din oraş, funcţie pe care a deţinut-o până la fuzionarea acestuia cu Liceul „Gheorghe Şincai“ în urma căruia a luat fiinţă Liceul Mixt Baia Mare. Până în 1951, Livia a fost profesoară în cadrul acestui liceu, după care a fost mutată la o altă şcoală.
„Din unele informaţii regăsite în documentele de arhivă, se pare că în anul 1953, Livia era funcţionară la Combinatul Chimic din Baia Mare, informaţii foarte plauzibile, având în vedere specializarea acesteia. În 1921 s-a căsătorit cu profesorul Iosif Levandovschi, de la Liceul „Gheorghe Şincai“, de origine poloneză. Împreună au avut doi copii, Maria Magdalena (1923) şi Nicolae Iosif Anton (1926)”, mai arată istoricul.
Acţiunile caritabile, o preocupare a femeilor
Livia Levandovschi nu s-a limitat, pe parcursul carierei sale, numai la ceea ce înseamnă învăţământ. Ea s-a remarcat şi ca mare feministă, activând în cadrul Reuniunii de Femei „Regina Maria“ din Baia Mare. Organizaţie în care îndeplineşte funcţia de notar, încă de la începuturile acesteia. Pe parcursul perioadei interbelice, Livia Levandovschi a mai activat şi ca vicepreşedinte al societăţii „Principele Mircea” şi preşedinte al Secţiei de Gospodărire a Căminelor Culturale „Astra” din Baia Mare.
Totuşi, istoricul atrage atenţia că nu trebuie văzută ca o feministă convinsă. „Să nu vă imaginaţi că era o feministă care dădea cu pumnul în masă dacă nu se făcea cum spune ea. Din contră, se ştie că era foarte cucernică, foarte religioasă. Pe vremea aceea, când se vorbea despre emanciparea femeii, se vorbea despre emanciaparea femeii lângă bărbatul ei”, mai precizează istoricul Robert Tȍkȍlyi. „Activitatea ei nu a fost una pur simbolică. Livia a susţinut conferinţe ştiinţifice, precum şi conferinţe pedagogice, în centrul atenţiei aflându-se teme precum «Mama şi copilul» sau «Educaţia fetelor»”, completează Tȍkȍlyi.
Comunismul, începutul sfârşitului pentru Livia Levandovschi
Sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial şi venirea comuniştilor la putere a însemnat şi sfârşitul erei intelectualilor.
„Erau o familie de intelectuali, cu o profesie liberală, precum cea de profesori. Reprezentau tot ceea ceea ce comuniştii nu erau şi nu erau dispuşi să accepte”, menţionează Tȍkȍlyi.
De altfel, chiar dacă în perioada imediată de după război, ea s-a implicat în mai multe activităţi cu caracter social, încet, încet, pe măsură ce comuniştii acaparau puterea, lucrurile s-au complicat pentru Livia Levandovschi şi familia ei.
„După sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, noua conducere comunistă a înfiinţat organizaţii de masă şi pentru femei. Livia a acceptat funcţia de preşedinte a Uniunii Femeilor Antifasciste din România (UFAR). Nu cunoaştem exact limitele cronologice ale mandatului Liviei Levandovschi ca preşedinte al UFAR, dar se ştie că în 1948 UFAR a fost desfiinţată şi înlocuită cu UFDR, care a avut o altă conducere. Un alt argument în sprijinul aproximării noastre este acela că, după alegerile măsluite din 1946, reprezentantele burgheziei de modă veche au fost înlocuite cu alte cadre, cu origini mult mai «sănătoase». Trebuie spus că, în ciuda perioadelor diferite în care Livia Levandovschi a activat în structuri cu caracter feminist, activităţile derulate au fost foarte asemănătoare, ceea ce arată că cel puţin în anii '45-'47, în activitatea organizaţiilor a existat o anumită continuitate”, mai spune Tȍkȍlyi.
Acesta, bazându-se pe studiile realizate chiar de el, arată că în luna mai 1946, a luat iniţiativa înfiinţării unui cămin de zi pentru copiii săraci din cartierul Postfunduş, cunoscut azi ca unul dintre cele mai sărace, dar şi a unei case de naşteri pentru femeile muncitoare din Ferneziu, cartier al oraşului, ce pe atunci era încă un sat lângă Baia Mare, unde este amplasată Uzina Romplumb de astăzi.
Cămin pentru naşteri
„Pentru asta, activistele au organizat o strângere de fonduri. Necesitatea înfiinţării acestui cămin era justificată astfel: «Aceşti copii, ai căror mame sunt nevoite a-i părăsi pentru a contribui cu munca lor la veniturile familiei, îşi petrec ziua în praful străzilor, nesupravegheaţi, nehrăniţi la timp, expuşi accidentelor şi infecţiilor de tot felul, iar mamele nu-şi pot îndeplini munca de grija celor ce li s-ar putea întâmpla odraslelor lăsate la voia întâmplării»“. Se pare că astfel de acţiuni de strângeri de fonduri în Baia Mare erau obişnuite, pentru că după cea din mai, în luna iulie, UFAR a organizat o altă chermeză în parcul oraşului, cu scopul de a aduna fonduri pentru un cămin ce urma să se construiască în cartierul Cărămidari (Vasile Alecsandri de azi).
Festivalul a avut mare succes, însă, din păcate, după cum mai arată Robert Tȍkȍlyi, în presa vremii nu a fost ilustrată realizarea acestor iniţiative.
„Ziarele şi documentele vremii nu ilustrează finalitatea acestora. Nu sunt documente care să arate dacă s-au finalizat sau nu, dar mai trebuie avut în vedere aspectul că în primii ani de după război, cu foarte puţine mijloace se putea realiza ceva. Putea fi doar o cameră, dotată cu nişte paturi, moaşe, asistente şi era gata sala de naşteri. Să avem în vedere că vorbim de perioada de după război, cu foamete, mortalitate ridicată”, mai spune istoricul.
Alte acţiuni caritabile de amploare au mai fost organizate de Livia Levandovschi, ce aveau în vizor atât copii săraci, cât şi femei. Toate însă au încetat după acapararea întregii puteri de către Partidul Comunist, care s-a debarasat de colaboratorii de factură burgheză, în această situaţie fiind şi Livia Levandoschi. „A fost destituită din calitatea de directoare a Gimnaziului de Fete, probabil şi din cea de preşedinte al organizaţiei de femei, după care a fost încet, încet, marginalizată“, mai arată istoricul, din cauza originii ei „nesănătoase”.
Comuniştii i-au asasinat fiul
Fiul ei a fost asasinat, se pare că acesta ar fi încercat să fugă din ţară în 1948, dar a fost prins chiar în faţa casei unde a fost bătut până la moarte.
Fiica ei, însă, despre care se spune că îşi purta corespondenţa cu tatăl ei în limba latină, a devenit medic şi s-a căsătorit tot cu un medic, cu fiul celebrului Grigore T. Popa, al cărui nume îl poartă acum Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi. Nici acest lucru nu a fost pe gustul comuniştilor, după cum mai spune istoricul Robert Tȍkȍlyi. „Erau supravegheaţi şi s-a avut grijă să nu mai acceadă la funcţii, mai ales după ce s-au înrudit cu familia medicului Grigore T. Popa“. Livia Levandovschi a murit în 1980.
Mai puteti citi:
Se încarcă comentariile...
