Secretele unui meşter popular: artizana vestitelor cămăşi maramureşene

Mărtuca Mihuţ (68 de ani), o maramureşeancă din localitatea Şurdeşti, reuşeşte să ducă mai departe meşteşugul cusutului de cămeşi pe care le vinde la târgurile din toată ţara.

România este considerată la nivel european una dintre ţările care au reuşit să-şi păstreze un amplu patrimoniu cultural rural. În mod cert, Maramureşul se remarcă în acest patrimoniu, datorită bogăţiei de tradiţii şi obiceiuri păstrate nealterate din vechime. În unele sate din această zonă istorică a României, încă se mai poartă costumul popular duminicile şi în zilele de sărbătoare. Mai mult, hainele tradiţionale sunt realizate de localnice, care le mai cos cu mâna, ca în trecut. Mărtuca Mihuţ (68 de ani)  din Şurdeşti, judeţul Maramureş, este una dintre femeile care reuşesc să facă din această tradiţie un mod de viaţă şi chiar o mică afacere.

Înregistrată ca meşter popular, ea coase costume tradiţionale înflorate şi cămeşi. În Maramureş, cămeşa este de fapt celebra ie românescă, denumită astfel de secole. Simţul artistic cu care a înzestrat-o natura îi permite să execute modele diferite, unele create de ea, altele improvizate după alte modele, dar adaptate specificului Ţării Chioarului, unde locuieşte. „Iau o floare de ici, o frunză de colo şi le pun laolaltă şi fac un model frumos“, ne explică Mărtuca Mihuţ. Modelul este apoi desenat pe pânză şi cusut, realizând un fel de broderie, la dimensiuni mai mari.

O cămeşă costă 400 de lei, un costum – 1.200 de lei

Costumele Mărtucăi Mihuţ se vând ca pâinea caldă, în ciuda faptului că preţul nu e deloc mic. Autenticitatea modelelor şi faptul că sunt realizate manual îi garantează, însă, succesul. Unele dintre produse au şi pânza ţesută în război. „Totul e făcut manual, la unele chiar şi pânza, dar nu la toate. La celelalte, pânza e cumpărată, este un anume tip de pânză care se numeşte «ţărănească» şi este anume pentru costume populare“, spune cusătoreasa. Cele cu pânza ţesută în război au, de altfel, un succes mai mare, fiind primele care se vând la târguri.

Cusutul modelelor pe cămeşi era o preocupare obişnuită înainte, povesteşte femeia de 68 de ani. Chiar dacă în timp, acest meşteşug nu mai este la fel de mult practicat de femeile de la ţară, ea încearcă să-l reînvie. „Încă de la şcoală am învăţat să cos, pe atunci făceam şapte clase. Când am terminat şcoala ştiam să lucrez, dar nu am prea lucrat. Era o perioadă în care se schimba îmbrăcămintea, ne îndepărtam de hainele ţărăneşti, purtam îmbrăcăminte cumpărată din comerţ. Dar pe vremuri, asta era îmbrăcămintea care se purta la ţară. Aveam haine de purtat sau de lucru şi haine de sărbătoare. Numai că alea de sărbătoare erau mai frumoase, cu flori mai multe pe ele. Cele de purtat erau mai simple, nu prea înstruţate“, spune Mărtuca Mihuţ. Ea precizează că în trecut, realizarea obiectelor de îmbrăcăminte era o atribuţie ce aparţinea în mod exclusiv femeilor, gospodinelor.

Costumele ei atârnate pe umeraşe atrag clienţii ca un magnet. Florile viu colorate nu pot trece neobservate. Dintre toate, o cămeşă are un model aparte. „Asta a fost a mea, de când eram tânără. Absolut toată este realizată manual, chiar şi pânza a fost ţesută de mine“, explică ea.

Mărtuca Mihuţ, alături de soţul ei, participă la toate evenimentele care promovează tradiţia autentică, unde încearcă să-şi valorifice produsele. Cămeşile ei se vând cu sume cuprinse între 300 şi 400 de lei, iar uneori preţurile sunt negociabile. Un costum întreg, însă, cu cămeşă lungă şi zadie, aşa cum se numeşte complet, acesta poate depăşi suma de 1.200 de lei. Ea spune că, deşi preţul pare mare, este justificat, având în vedere că se investesc extrem de multă muncă şi migală la realizarea cusăturilor fine.

De ce a dispărut pânza de cânepă

Mărtuca Mihuţ îşi aminteşte că în trecut se lucra pe pânză de cânepă, care însă acum nu se mai poate prelucra. „Acum nu mai lucrăm cânepă, că zice că-s droguri. Dar nici nu ar mai lucra nimeni, pentru că e greu. Îs tare multe faze până ajungi să o ţeşi şi să o faci pânză“, explică cusătoreasa, după care începe să explice procedeul anevoios pentru obţinerea pânzei de cânepă: „Prima oară trebe semănată. Apoi se culege cânepa de vară ori cea de iarnă. Apoi se duce la topilă, un lac sau o baltă şi se lasă în apă două-trei săptămâni. Apoi se aduce la vale, se spală frumos şi se pune la uscat. Apoi o meliţăm. Se duce la meliţat pentru că e puzdărie pă ea şi trebuia scuturată să margă puzdăria de pe mănuşile (n.r. – mănunchiurile) de cânepă, aşa le zicem, mănuşi de cânepă. După aceea se trag în perie, apoi se fac câlţi sau fuior. Din câlţi se fac cearşafurile de pat, din fuior se fac cămeşile“. Fuiorul era mai fin, spune Mărtuca Mihuţ, astfel că rezulta o pânză mai fină, bună pentru cămeşi. Pentru cearşafuri se folosea pânza mai dură, obţinută din câlţi.

Ce SUNT „topila“ şi „puzderia“

Topila este un loc îngrădit în albia unui râu sau într-o apă stătătoare unde se pun la topit cânepa sau alte plante textile, ori un bazin de topire a plantelor textile săpat în câmp şi legat printr-un canal de o apă curgătoare sau de un lac. Puzderia defineşte resturile lemnoase care cad din tulpina cânepii sau a inului la meliţare şi la scărmănare. Pentru a ţine în viaţă vechile meşteşuguri, autorităţile maramureşene organizează anual peste 40 de evenimente. Acest lucru a făcut ca în ultima perioadă, tot mai mulţi meşteri populari să poată ajunge cu produsele lor la tot mai mulţi oameni, atât în cadrul târgurilor locale, cât şi al celor naţionale şi internaţionale.

Mai puteţi citi:

Bac 2017 Maramureş. Elev: "Nu ne-am aşteptat la subiecte atât de uşoare"