Poliţişti locali puţini, infracţiuni multe. Echipaje mixte poliţie- jandarmi pentru zone precum Craica, Pirită sau Ferneziu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipaje mixte poliţie-jandarmerie pentru Craica sau Pirita FOTO:arhiva
Echipaje mixte poliţie-jandarmerie pentru Craica sau Pirita FOTO:arhiva

Numărul scăzut de poliţişti locali exisxtenţi la nivel de municipiu Baia Mare şi numărul mare de infracţiuni care au loc în special în zone precum Craica, Pirită sau Ferneziu a făcut ca municipalitatea să bată palma cu cei de la IPJ Maramureş şi IJJ Maramureş pentru constituirea unor echipaje mixte pentru aceste zone.

Parteneriatul încheiat între Poliţia Locală şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Maramureş, Inspectoratul de Jandarmi Maramureş, respectiv  Poliţia Transporturi a intrat în vigoare începând cu data de 1 septembrie şi el vizează reducerea contravenţiilor şi a infracţiunilor în zonele mai sus amintite.

“În urma unor dezbateri intense pe care le-am avut cu instituţiile care se ocupă de ordinea publică la nivel de Maramureş, dar în special în municipiul Baia Mare, respectiv IPJ Maramureş, Inspectoratul de Jandarmi, Biroul de Poliţie Transporturi şi Poliţia Locală, am reuşit să îi convingem pe toţi să încheie un parteneriat cu privire la combaterea contravenţiilor şi infracţiunilor, în special în zona pungilor de sărăcie, dar şi în unele cartiere ale Băii Mari cu probleme, în special cartierul Ferneziu, dar şi Pirita, Craica, cartierul Vasile Alecsandri, staţia CFR şi zona Meda”, a declarat primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheş.  

El a mai adăugat că msunt mari speranţe ca în perioada următoare să se mai poată angaja poliţişti locali, astfel încât numărul poliţiştilor locali din municipiu să fie unul acceptabil.

“Cu toţii ştim că municipiul are un efectiv scăzut de personal în cadrul Poliţiei Locale şi nu poate să acopere toată activitatea de ordine public la nivel de municipiu. Dar în schimb avem disponibilitatea să alocăm cantităţi de benzină, inclusiv dotări pentru a veni celelate entităţi, IPJ şi jandarmii alături de noi, pentru a realize patrule comune în aceste zone. Este un lucru pozitiv, mai ales că avem sprijinul Prefecturii şi Finanţelor Maramureş pentru a putea să suplimentăm numărul de posture la Poliţia Locală cu 15 sau 20 de persoane, ca să fim într-o limită a normalului”, a concluzionat edilul.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite