METEO Val de frig în Maramureş până în 22 aprilie
0Primăvara mai aşteaptă până să îşi intre în drepturi. Începând din seara zilei de 18 aprilie şi până în data de 22 aprilie judeţul Maramureş, la fel ca celelalte judeţe ale României, se va afla sub o informare meteorologică venită de la meteorologi.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul 18 aprilie, ora 18:00 – 22 aprile, ora 18:00 vremea va deveni rece în toată ţara. La munte şi, trecător, în nordul şi centrul ţării, precipitaţiile, în general slabe cantitativ, vor fi mixte.
Potrivit informaţiilor furnizate de către ANMH, vântul va avea şi el intensificări temporare, cu viteze de peste 55...65 km/h. Pe crestele montane înalte vor fi rafale care vor atinge 80...90 km/h şi peste. Noaptea şi dimineaţa va fi prezentă bruma, local în regiunile nordice şi centrale, precum şi în zona subcarpatică şi izolat în restul teritoriului.
De altfel, în Maramureş ploile au început să îşi facă simţită prezenţa încă din seara zilei de 17 aprilie. A plouat cu găleata în Baia Mare, dar şi în alte localităţi din judeţ.