„Marele Zid Ţigănesc“ a devenit operă de artă şi obiectiv turistic al Băii Mari, alături de Turnul Ştefan sau Bastionul Măcelarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrul zid de pe strada Horea, care încă de la ridicarea sa petrecută acum 3 ani a st\rnit numeroase controverse, a reintrat în atenţia presei naţionale. Primarul Cătălin Cherecheş declara la inaugurarea sa petrecută zilele trecute că acest gard menit să îi protejeze pe locuitorii din cele două blocuri de pe strada Horea, locuite în cea mai mare parte de rromi,a fost transformat într-o operă de artă.

"Am făcut o invitaţie studenţilor de la Arte din Cluj pentru a da o altă faţă acestui gard pe care l-am construit acum 3 ani pentru a-i proteja pe cei care locuiesc aici, pe strada Horea, blocurile 46A şi 46 B. 

Şi pentru a genera optimism în rândul celor care locuiesc aici. Imediat după alegerile prezidenţiale au fost gândite câteva personaje care au fost plasate pa acest gard. Este o chestiune care ţine şi de subtilitatea celor care privesc această lucrare de artă. 

Din acest moment putem vorbi mdespre o operă de artă şi intră sub incidenţa drepturilor de autor. Acest gard nu va mai putea fi de3molat pentru că vorbim despre o lucrare de artă. Este nevoie de avizul Ministerului Culturii care să distrugi o operă de artă. 

O operă de artă va fi în viitor şi mutara celor care locuiesc aici. Sunt dornic să fiu un bun artist în a-i muta om cu om şi lucrurile cred că vor fi pozitive. Miza mea este să creăm opere de artă şi pe Craica, în Ferneziu, pe Pirită, dar în spatele operelor de artă să nu fie mizerie. 

Voi fi şeful grupei de salubrizare în zonele acestea de sărăcie şi mizerie. Voi fi cel care va conduce buldozerul, dacă e cazul, va fi cel care da cu mătura. dacă e cazul...Cred că în acest moment putem vorbi despre un obiectiv turistic, despre un loc de pelerinaj, un loc unde putem să aducem turisşti ca să vadă că nu am făcut lucruri rele, ci lucruri bune. Avem porci, elefanţi, scafandri, broaşte ţestoase, în funcţie de societatea în care trăim", declara la inaugurare primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheş.

Numai că acum câteva zile cei de la Universitatea de Artă şi Design Cluj Napoca, prin vocea rectorului Univesităţii, arătau printr-un comunicat de presă că regretă colaborarea avută pe acest subiect cu Primăria Baia Mare, în acelaşi timp sperând ca imaginea instituţiei de învăţământ să nu fi avut de suferit. La toate acestea se adaugă şi alte voci care pun întrebarea de ce a fost nevoie de aducerea unor studenţi din Cluj când Baia Mare are studenţii săi, studenţi care la fel de bine puteau face astfel de desene cu elefanţi, scafandri sau porci.  

Citeste si: FOTO „Zidul Ţigănesc” de pe Horea, din nou în actualitate. Desenele l-au transformat într-o lucrare de artă: de la purceluşi la scafandri

Stonehenge şi un mare zid pe „Bulevardul Minunilor primarului Negoiţă“

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite