FOTO VIDEO Cea mai mândră cămaşă din Maramureş costă 5.000 de lei şi a fost cusută într-o iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu există zonă din România în care portul popular să nu fie respectat cu sfinţenie. Cea mai importantă piesă din garderoba fiecărui om este cămaşa, iar croitoresele din Maramureş sunt printre cele mai experimentate. Titlul de „Cea mai mândră cămaşă din Maramureş“ a fost adjudecat de Anuţa Ciceu, o croitoreasă din Budeşti, care s-a prezentat în faţa juriului cu o cămaşă lucrată manual.

Organizat anual, concursul „Cea mai mândră cămaşă din Maramureş“ a fost câştigat în 2013 de Anuţa Ciceu. După 57 de ani de activitate, croitoreasa povesteşte că lucru manual a fost tot timpul pasiunea sa. „Eu am muncit de mică şi mi-a plăcut lucrul de mână. Multe cămăşi am făcut de astea, doar că acum nu văd atâta de bine să lucru pe fire“, a povestit croitoreasa. 

În ceea ce priveşte cămaşa câştigătoare, aceasta costă 5.000 de lei şi au fost necesare aproximativ patru luni pentru a fi gata. „Am lucrat pe ea o iarnă, dar eu am lucrat cu spor. Cine nu are spor nici într-o iarnă n-o gată. O cămaşă ca asta se face fir cu fir şi e nevoie de multă muncă. De multe ori nici noaptea nu dorm, că n-am linişte“, a adăugat Anuţa Ciceu.

Chiar dacă majoritatea maramureşenilor nu-şi permit o asemenea haină, croitoreasa spune că duce lipsa clienţilor. „Da um să n-o vând? A doua zi după ce o scot la vânzare se dă. Asta e unicat, nimeni nu mai stă să facă aşa cămaşă. Avem cumpărători din toată ţara, timp să avem numa să lucrăm pe cât se cere. Facem şi cămăşi simple da astea tot timpu îş cele mai căutate“, a încheiat croitoreasa. 

În ceea ce priveşte importanţa portului popular din Maramureş, etnologii spun că nimic nu e mai important în costumul popular decât o cămaşa.  „Sigur că în portul popular românesc, cea mai importantă piesă rămâne până la urmă cămaşa. Pentru că acolo, pe această cămaşă, zeci, sute, mii de generaţii la rând, femeile şi-au pus sufletul, şi-au pus gândurile, şi mai ales talentul şi hărnicia, lăsându-le moştenire celor care au venit după ele“, a spus Janeta Ciocan, etnograf.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite