Festivalul castanelor, reclamat la DNA. Membrii USR au depus un denunţ penal vizând organizarea spectacolelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul castanelor   Foto: Adevărul
Festivalul castanelor   Foto: Adevărul

Sărbătoarea Castanelor, eveniment devenit emblematic pentru Baia Mare, a adus în 2017 un denunţ penal. Membrii USR Maramureş au denunţat la DNA modul în care s-a desfăşurat licitaţia pentru organizarea spectacolelor.

Evenimentul are loc an de an, din 1992, în ultimul sfârşit de săptămână din septembrie. În acest an, însă, evenimentul a fost amânat de mai multe ori, apoi anulat, apoi s-a revenit asupra deciziei şi s-a organizat în prim parte a lunii octombrie.

Iniţial, licitaţia pentru organizarea spectacolelor a fost câştigată de o firmă din Cluj, ulterior, aceasta a anunţat printr-un comunicat de presă că se retrage. Astfel, primăria a fost obligată să găsească în scurt timp o altă soluţie. Soluţia a fost Teatrul Municipal Baia Mare, care a fost desemnat, alături de Primăria Baia Mare, organizatorul spectacolelor. La rândul său, Teatrul Municipal a atribuit contractul unei firme care a ridicat multe semne de întrebare.

„Din punctul nostru de vedere, toată procedura legată de organizarea Festivalului Castanelor a fost viciată şi, în concluzie, este ilegală”, a explicat Dragoş Moldovan, din cadrul USR Maramureş. Acesta a arătat că nu s-au respectat mai multe prevederi legale, printre care aceea că atribuirea contractului s-a făcut în cadrul unei faze de cercetări de piaţă. „Legea 98/2016, privind achiziţiile publice spune clar că procedura de consultare a pieţei, sau de cercetare a pieţei, cum a denumit-o Teatrul Municipal Baia Mare pe site, este o procedură prealabilă, care trebuie făcută înaintea procedurii de atribuire şi are rolul de a pregăti achiziţia şi de a informa operatorii economici cu privire la cerinţe. Nu există posibilitatea atribuirii unui contract de achiziţie publică în cadrul unei proceduri de cercetare a pieţei, dar tocmai asta s-a făcut”, explică el.

Atribuire prin procedură simplificată

Pe de altă parte, mai arată el, nu s-a respectat procedura cerută de SEAP (site-ul achiziţiilor publice). „Autoritatea contractantă a atribuit contractul în cadrul unei proceduri simplificate, fără publicarea anunţului din SEAP şi fără respectarea termenelor prevăzute de lege”, mai spune el.

Semnatarul denunţului mai spune că scenele pe care au avut loc spectacolele au fost montate cu două zile înainte de semnarea contractelor de achiziţie. „Este evident că cei de la firma respectivă ştiau dinainte, atât amplasamentul scenelor cât şi dimensiunile exacte ale acesteia, aşa cum urmau să fie menţionate, ulterior, în documentaţia de achiziţie. Aici se mai pune problema legată de obţinerea avizelor de amplasare, a autorizaţiilor de construcţie, a certificatelor de urbanism, care nu puteau fi emise în lipsa unui contract de achiziţie. Practic, scena s-a montat fără să aibă aceste avize”, mai arată el.

Un alt aspect care ridică semne de întrebare este legat de firma care a obţinut în cele din urmă, contractul. Despre aceasta, el mai arată că era o firmă înfiinţată în urmă cu doar un an şi cu o cifră de afaceri de doar 250 de lei. „Ofertantul nu avea experienţa necesară organizării unui astfel de eveniment, fiind în realitate un «start up», înfiinţat la sfîrşitul anului 2016. Dar aici apare o altă probemă. Autoritatea contractantă a stabilit câteva criterii minime de acceptare a ofertanţilor, printre care, acela de a demonstra că a prestat, în ultimii trei ani, servicii de organizare de natura şi complexitatea similară, sau comparabilă, cu serviciile ce fac obiectul respectivului contract. De unde e absolut evident că această societate, înfiinţată la sfârşitul anului trecut, cu o cifră de afaceri de 250 de lei, nu avea cum să îndeplinească această condiţie”, mai relatează el.

Plângere penală in rem

USR a solicitat Teatrului Municipal Baia Mare informaţii cu privire la organizarea acestui eveniment, însă ca răspuns, au fost invitaţi să consulte toate documentele la sediul instituţiei. Astfel, USR a depus un denunţ penal la DNA, semnalând toate aceste nereguli. „Plângerea penală pe care am făcut-o noi nu este îndreptată împotriva unei persoane, este o plângere penală in rem, asupra faptei, urmând ca procurorii sau organele de anchetă să stabilească exact cine este vinovat”, a mai menţionat Dragoş Moldovan.

Directorul Teatrului Municia Baia Mare, Radu Macrinici, a arătat că este surprins de acest demers. „Nu îmi dau seama despre ce este vorba. Din partea noastră, noi am făcut totul absolut legal. Dar a fost timpul foarte scurt, iar de aici sunt toate suspiciunile. Şi noi suntem foarte surprinşi şi nu ştim exact despre ce e vorba.

Primarul Cătălin Cherecheş nu a vrut să comenteze, el le-a urat doar sănătate şi Crăciun fericit, celor de la USR.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite