Cum scapi de parodontoză cu ajutorul plantelor. Cele mai eficiente ceaiuri recomandate de specialişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paradontozele au devenit unele dintre cele mai de temut afecţiuni bucale, cauzate de regimul alimentar deficitar, arată spcialiştii. Dacă pastele de dinţi destinate acestei sunt destul de scumpe, o variantă mult mai iefină presupune clătirea gurii cu ceaiuri din amestecuri de plante. Atenţie, însă, acestea nu înlocuiesc consultaţia medicală.

Parodontoza este una din cele mai des întâlnite afecţiuni ale gurii, dar şi una din cele mai neglijate. Aceasta este o afeciune cronică a gingiilor, de tip inflamator şi netratată, poate duce la efecte grave, precum pierderea dinţilor. 

Specialiştii spun că în prima fază apare o inflamaţie a gingiei, care se manifestă prin schimbarea consistenţei gingiei. Acesta devine mai moale şi îşi schimbă culoarea în roz mai violaceu. Apar apoi dureri, senzaţia de mâncărime gingivală şi gingia începe să se retragă. Acolo, între os şi dinte, se formează apoi un aşazis buzunăraş, unde încep să se depună bacterii, tartru, care în final va duce la desprinderea dintelui.

Cauza, mai arată specialiştii, este placa dentară care se formează pe dinţi şi care după câteva zile, duce la formarea tartrului. Acesta este ca un rezervor pentru bacterii. Desigur că este necesară intervenţia dentistului pentru îndepărtarea lui şi stoparea evoluţiei spre gingivită şi apoi spre parodontză, însă fitoterapeuţii vin în ajutor cu o serie de plante ce luptă împotriva depunerii de tartru.

Spre exemplu, banalul muşeţel este în fruntea listei plantelor cu rol dezinfectant. Profesorul biolog Maria Pop spune în cartea sa ”Terapia cu plante medicinale şi suplimente alimentare” că se face infuzie din trei linguriţe de flori, la o cană de apă, ceai care se ţine în gură câteva minute. Operaţiunea se repetă de trei-patru ori pe zi.

De asemenea, sunătoarea este cunoscută ca şi plantă benefică în tratarea gingivitelor, din această plantă se face infuzie cu două linguri de plantă la o cană de apă şi se face gargară de trei-patru ori pe zi, după cum mai arată Maria Pop în cartea sa.

La fel, se folosesc tot pentru gargară, în aceleaşi condiţii, sulfina şi salvia.  

”Când apare parodontoza, degenerarea ţesuturilor care fixează dinţii, ducând la căderea lor, se recomandă specii cu conţinut mai ridicat în taninuri şi ulei esenţial”, mai explică autoarea. Astfel, ea recomandă cerenţel, din care se face un decoct cu două linguri de plantă la o cană de apă şi se ţine în gură câeva minute, de două trei ori pe zi. Coada racului  este folosit tot pentru decoct sau infuzie, pentru spălături bucale, la fel şi scaiul vânăt.

Alte plante care pot fi folosite în amestec sunt turiţa mare şi salvia, iar pentru stomatite, autoarea mai recomandă amestecul din salcie (Cortex Salicis), urzică, echinaceea.

Aftele, amigdalitele sau adenoiditele, sunt alte afecţiuni pentru care Maria Pop recomandă terapia cu plante. Astfel, sunt rcomandate muşeţelul, salvia, sulfina, busuiocul şi nalba, plante din care se face infuzie şi se bau câte trei căni de ceai pe zi. ”Pirul are acţiune antiinflamatoare la nivelul mucoaselor şi ţesutului limfoid (amigdale, polipi, formaţiuni limfoide), sub formă de decoct, câte trei ceaiuri pe zi, timp de o lună”, mai arată fiterapeutul.

Mai puteţi citi:

Lecţia bătrânilor din Maramureş: „Am 87 de ani. Poate că ăsta mi-a fi ultimul vot, dar nu renunţ la dreptul meu. Îmi doresc să fie mai bine”

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite