Cum să tai ceapa fără să plângi. Ponturile bătrâneşti ale unei foste bucătărese de cantină. Soluţia scoaterii miezului

Trucuri în bucătărie     Foto: Adevărul

Tăiatul cepei a fost dintodeauna o „probă de foc“ pentru orice gospodină. O mulţime de glume s-au făcut pe această temă şi pe cea a soluţiilor găsite pentru a evita neplăcerea lăcrimării în timpul tăierii cepei. O bucătăreasă cu mulţi ani de experienţă dezvăluie câteva trucuri simple pe care le-a învăţat de-a lungul vieţii în bucătărie.

Oricine a intrat cel puţin o dată în bucătărie să gătească, ştie cât de neplăcut poate fi uneori tăiatul cepei. Usturimea ochilor şi lăcrimarea sunt efecte pe care le suportăm atunci când lucrăm cu ceapa şi am face uneori chiar orice ca să scăpăm de acastă neplăcere.

Dacă în bucătăria de acasă se întâmplă ”uneori”, într-o bucătărie de restaurant sau de cantină, acest lucru se întâmplă zilnic şi la alte dimensiuni. Pe vremuri, în cantinele de muncitori se gătea pentru mii de persoane, iar cantităţile de mâncare pregătite erau impresionante. Tanti Ileana, o bătrână de peste 80 de ani, a lucrat toată viaţa într-o cantină şi gătea pentru mii de persoane. Chiar dacă au trecut anii, ea îi aminteşte şi acum cum încercau diferite trucuri pentru a scăpa de neplăcerile cauzate de tăiatul cepei, dar şi de altele. „Când ne puneam să tăiem ceapa, nu mai era loc de «nu pot» sau «nu-mi place». Dar noi aveam trucurile noastre, nu ne lăsam”, poveteşte bătrâna.

Una din cele mai simple metode şi la îndemână era folosirea oţetului. „Dădeam pe lama cuţitului bine cu oţet înainte şi apoi ne apucam de lucru. Câteva minute nu mai simţeam usturime la ochi”, îşi mai aminteşte tanti Ileana. Incenvenientul era că odată ce oţetul s-a şters de pe lama cuţitului, mirosul de ceapă începea să creeze din nou probleme. „Aveam oţetul lângă noi şi dădeam din când în când pe cuţit, dar dacă ne vedea bucătăreasa şefă ne certa, zicea că pierdem vremea”, mai rememorează ea. Alteori, arată ea, frecau platoul de lemn pe care lucrau cu puţin oţet şi mirosul de ceapă nu mai era atât de înţepător, însă la volum mare de ceapă tăiată, nici metoda aceasta nu dădea rezultate pe termen lung. În bucătăria de acasă însă, unde tăiem doar una sau două bucăţi, metoda poate funcţiona.

O altă soluţie era să scoată mijlocul cepei. „Îi tăiam mijlocul cu rădăcina, pentru că partea aceea mirosea cel mai tare. Dar nici cu asta nu era de acord şefa, spunea că facem risipă”, mai relatează ea, amintindu-şi cum ascundeau bucăţile din mijloc scoase, ca să nu fie certate.

Cel mai adesea, însă şi metoda care era acceptată, era să ţină puţin ceapa în apă rece înainte de a o tăia. „Ideal ea să fie apă cu gheaţă, sau să o lăsm câteva minute în congelator, însă nu aveam niciodată atâta timp la dispoziţie. Nu elimina de tot mirosul şi lăcrimatul, dar îl făcea suportabil, când aveam de lucru cu câteva kilograme e ceapă”, mai povesteşte tanti Ileana, apoi îşi aminteşte şi câteva glume pe acastă temă: „Aveam o colegă foarte glumeaţă, mereu ne făcea să râdem. Într-o zi a venit la noi şi ne-a spus că a găsit o metodă sigură să nu mai plângă atunci când taie ceapa. Toate am fost curioase să vedem ce metodă a mai găsit, însă ea a spus: îl pun pe soţul meu să o taie. Evident că am râs toate şi ne-am văzut mai departe de lucru.”

Ea spune că la fel era şi atunci când curăţau ardei iuţi, în special când puneau murături pe iarnă, unde foloseau cantităţi mari. „Ne usturau mâinile de la ei, de nu mai ştiam ce să facem, până când ne-a învăţat o colegă să ne dăm pe mâini cu puţin ulei înainte de a lucra cu ei”.

Sulful este substanţa responsabilă pentru mirosul şi lăcrimatul din timpul tocării cepei. Atunci când e tăiată, celulele ei se spara şi se eliberează o enzimă, împreună cu un compus al sulfului. Sub influenţa acestei enzime, compusul sulfului suportă mai multe modificări şi în câteva scunde ajunge la ochi, unde este ”recunoscut” ca un gaz iritant. Aceata este explicaţia pentru care, cu cât cuţitul este mai ascuţit, cu atât celulele care se sparg sunt mai puţine şi, deci, substanţa eliberată va fi mai puţină. Prin urmare ochii vor ustura mai puţin. 

Mai puteţi citi:

Dumitru Pop, continuatorul operei din Cimitirul Vesel: „Nimeni nu a aflat de unde a avut Stan Ioan Pătraş ideea de a râde de moarte“