Anchetă complicată în cazul crimei din Vişeu de Jos. Cine sunt cei doi suspecţi arestaţi preventiv
0Se complică tot mai mult ancheta privind crima de la Vieşu de Jos. Cu toate că nu sunt confirmate oficial, unele surse aropiate anchetatorilor spun că cei doi suspecţi arestaţi sunt doi fraţi, din aceeaşi localitate şi că ar exista suspiciunea că ar fi consumatori de droguri.
Mai mult, aceleaşi surse arată că, deşi clădirea era dotată cu camere de supravegehere, acestea nu ar fi funcţionat, însă alte camere de pe clădirea vecină ar fi înregistrat momentul în care cei doi indivizi au intrat în clădire. De asemenea, aceleaşi surse mai arată că cei doi fraţi ar fi suspectaţi ca fiind consumatori de droguri.
Deocamdată nu se cunoaşte motivul care i-ar fi putut determina pe cei doi să recurgă la un asemenea gest extrem, însă unele surse arată că unul dintre cei doi ar fi avut o condamnare cu suspendare şi se afla sub control judiciar, însă măsura nu era respectată. Astfel, dacă şeful de post de la Vişeu de Jos ar fi anunţat că încală măsura, ar fi putut ajunge la închisoare. Informaţiile, însă, nu sunt confirmate oficial.
Ancheta se anunţă una extrem de dificilă, având în vedere că cei doi, arestaţi preventiv pentru 30 de zile, nu vor să colaboreze. Ei ar putea fi supuşi unei expertize psihiatrice. De asemenea, o serie de întrebări au rămas fără răspuns. Una se referă la faptul că arma poliţistului a dispărut la momentul crimei şi nu a fost găsită până acum. Nici arma crimei nu a fost găsită, ori cheile cu care criminalii au încuiat biroul în care l-au ucis pe poliţist. De asemenea, în urma percheziţiilor făcute la domiciliul celor doi s-au găsit 43 de cuţite şi o sumă de bani, însă nu şi hainele cu care ar fi fost îmbrăcaţi la momentul săvârşirii crimei şi cu care apar pe înregistrări. Nici aceste informaţii, însă, nu au fost confirmate oficial de către anchetatori.
Cei doi fraţi din Vişeu de Jos sunt cercetaţi pentru crimă, potrivit unui comunicat remis presei de către Tribunalul Maramureş. Sâmbătă seara, ei au priit mandat de arestare preventivă petru 30 de zile. ”Tribunalului Maramureş a dispus, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 7 ianuarie 2017, până la data de 5 februarie 2017 inclusiv, a inculpaţilor T.I.A., în vârstă de 31 de ani şi T.M.O., în vârstă de 22 de ani, domiciliaţi în Vişeu de Jos, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpaţilor, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că aceştia, în data de 4 ianuarie 2017, au intrat în incinta Postului de poliţie Vişeu de Jos, unde i-au aplicat victimei N. G., agent de poliţie, 3 lovituri cu un cuţit - una în zona cervicală şi două în zona toracelui - în urma cărora acesta a decedat”, se arată în document. Cei doi au contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat, în vederea soluţionării contestaţiei, Curţii de Apel Cluj.
Agentul şef de poliţie, Gheorghe Nistor, a fost ucis în 4 ianuarie cu trei lovituri de cuţit, în timp ce se afla chiar în biroul său. În clădire nu se afla nimeni la acea oră, deşi era în plină zi Criminalii au încuiat uşa de la birou la plecare şi au luat cheile cu ei. Poliţistul a fost găsit abia în jurul orei 19.00 de către colegul său, care a deschis cu cheile de rezervă.
Gheorghe Nistor avea 48 de ani, era căsătorit şi avea doi copii, iar în trei luni urma să se pensioneze. El a fost condus pe ultimul drum ieri, 8 ianuarie, când la ora 14.00, toţi colegii din ţară au păstrat un moment de reculegere în semn de respect pentru colegul lor.
Mai puteţi citi:
Două persoane sunt suspectate în cazul uciderii şefului poliţiei din Vişeu de Jos
Şeful Poliţiei Vişeu de Jos a fost găsit mort la biroul său. Bărbatul a fost înjunghiat