Cel mai bun remediu natural împotriva părului gras. Cum se poate prepara în casă o soluţie simplă şi eficientă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părul gras nu mai este o problemă de nerezolvat. Specialiştii ne prezintă câteva metode simple prin care putem scăpa de aspectul murdar al podoabei capilare.

Desigur, astăzi avem şampon pentru orice tip de păr, de la cel gras, la cel uscat, creţ, vopsit, deteriorat. Asta este prima încercare pe care o va face oricine, însă asta s-ar putea să nu funcţioneze. Dacă scalpul va produce în continuare mai mult sebum, o soluţie pe care o prezintă în „1001 remedii casnice” Reader’s digest se referă la un remediu folosit şi împotriva mătreţii, şi anume gudronul. Un şampon care conţine gudron va usca şi cele mai uleioase tipuri de păr, spun specialiştii.

Remediu cu rozmarin pentru păr gras 

Însă un remediu mai la îndemâna tuturor constă în clătirea părului cu o soluţie făcută în casă, din apă cu ceai de rozmarin. O cană de apă fierbinte se toarnă peste două linguri de plante şi se lasă în repaus câteva minute, apoi se clăteşte părul cu această soluţie. Pe lângă faptul că va avea un miros plăcut, uleiurile esenţiale pe care le conţine vor ajuta la controlul supraproducţiei de sebum.

Remediu cu oţet pentru păr gras 

De asemenea, de mare folos este apa cu oţet. Ca şi în cazul mătreţii, aspectul părului uleios poate fi remediat cu ajutorul acestei soluţii care se face dintr-o parte apă şi o parte oţet. Soluţia acidă va degresa părul şi va reduce excesul de sebum. Inconvenientul în acest caz este că părul va mirosi a oţet o vreme, însă după una sau două zile va dispărea.

Remediu cu zeamă de lămâie pentru păr gras 

Zeama de lămâie este, de asemenea, un bun remediu împotriva părului gras. Ca şi în cazul oţetului, solţia acidă va degresa părul şi va reduce excesul de sebum. Soluţia e simplu de preparat şi o putem face acasă, ne mai asigură aceeaşi sursă. Sucul obţinut de la două lămâi se amestecă  cu două căni de apă distilată, iar amestecul va fi folosit pe scalp, după ce părul a fost şters de excesul de apă rămas după spălare şi clătire. Soluţia se va lăsa cinci minute să acţioneze asupra pielii capului, după care se va clădi cu apă.

Evitaţi balsamul de păr 

O altă reomandare foarte importantă este evitarea folosirii balsamului de păr. În cel mai bun caz, poate fi folosit unul light şi în niciun caz nu se va aplica pe păr de la rădăcină. Acesta contribuie în mod cert la producerea aspectului de păr gras în foarte sucrt timp.

Aspectul uleios al părului este dat de excesul de sebum, produs de glanda sebacee aflată sub peiela scalpului. Excesul poate fi dat de diferite cauze precum ”moştenirea” genetică, diferite medicamente, schimbări hormonale, alimentaţia, sau chiar anumite boli, precum Parkinson.

Mai puteţi citi:

Trucuri simple pentru a învinge mătreaţa definitiv. Cum se prepară soluţia de rozmarin care ucide ciuperci şi bacterii

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite