Cât de departe pot merge perversiunile sexuale într-un cuplu. Tehnici de manageriere a situaţiilor stânjenitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Subiect tabu cu ani în urmă, sexul a devenit tot mai „banal“ în societatea modernă. Teoria că ”sexul vinde” e confirmată de orice spot publicitar: de la vânzările de maşini la cele de gumă de mestecat sau ouă de găină. Imaginile cu tinere sexy care însoţesc produsele sunt peste tot, nu mai reprezintă o noutate şi se îndepărtează tot mai mult de imaginea ”fructului interzis”.

Obiceiuri sexuale care astăzi par normale, cu ani în urmă ar fi făcut să roşească pe orice persoană decentă. Psihologul Radu Pomohaci a fost de acord să răspundă la câteva întrebări despre felul în care societatea a evoluat din acest punct de vedere. Unde este limita dintre normal şi anormal în materie de sex, ce se poate accepta şi ce nu într-un cuplu şi cum pot manageria partenerii de viaţă situaţii nefuncţionale legate de acest aspect.

Adevărul: Intâi ar trebui să definim perversiunile sexuale, pentru că ceea ce astăzi ni se pare firesc, în vremea bunicilor noastre era ceva de neconceput.

Radu Pomohaci: Perversiunile sexuale pot fi definite în multe feluri; de la o banală descriere generală: ”săvârşirea de orice fel de acte nefireşti în legătură cu viaţa sexuală” sau ”deturnarea modului de obţinere a plăcerii sexuale, diferit de căile naturale”, până la descriere tehnică, psihologică, medico-legală, care prezintă tipuri de deviaţii: de obiect - de genul autosexualitate (onanie), incest, homosexualitate, infantosexualism (pedofilia), gerontofilie, bestio-sexualism (zoofilie), necrofilie, fetişism; deviaţii ale scopului - sexualitate orificială (oralism, analism), exhibiţionism, sado-masochism, scoptofilie, frotismul; ori deviaţii combinate - sadism homosexual, de exemplu.

image

Rep: Cât e normal să ne preocupe şi când spunem că exagerăm?

R.P.: Preocuparea legată de viaţa sexuală şi sexualitate face parte din viaţa noastră şi ne aduce echilibrul, însă dorinţa nestăpânită sau/şi preocuparea exagerată, continuă despre această nevoie primară a vieţii, poate afecta sănătatea, serviciul, relaţiile sociale şi atunci vorbim despre devianţă sexuală sau perversitate. Aceste comportamente sexuale ce pot fi definite ca macabre, anormale, obscene sau nefireşti, au fost evidenţiate de-a lungul timpului de lumea psihologiei sau sancţionate de instanţele social-culturale-religioase pentru a menţine o oarecare ordine şi sănătate morală şi fizică a membrilor societăţii.

A numi pe cineva ”pervers” din ignoranţă sau frică de necunoscut, în absenţa unor comportamente dovedite patologic de lumea psihoclinică şi legal sancţionate de societate (datorită naturii lor agresive sau nepotrivite), este pe atât de pueril şi nefondat pe cât de ofensator şi, poate, prejudicios pentru imaginea sa, ca şi folosirea apelativului ”nebun”. Asta deoarece toleranţa şi acceptanţa societăţii legată de sex şi sexualitate s-a modificat în timp şi, de la regiune la regiune sau ţară la ţară, în ritm diferit şi cu puritanism mai crescut la unii şi cu o deschidere şi îmbrăţişare mai crescută a sexualităţii la alţii şi ceea ce a fost considerat ”greşit” ieri, este considerat astăzi ”bun” şi poate deveni mâine ”banal” sau ”greşit” din nou. Solicitările cuplurilor care au probleme de sexualitate sau a individului care este ”acuzat” sau se autosesizează în legătură cu caracterul şi activitatea sa sexuală, pot fi considerate în atenţia unui psiholog, psihoterapeut sau chiar ale unui psihiatru. În funcţie de competenţele acestora şi de delimitările clare ale cazuisticii întâlnite, în România există, totuşi ajutor de specialitate, atât când este oferit la cerere, cât şi impus de autorităţile responsaible, atunci când se ajunge la sesizări legale.

Rep: Cât de departe pot merge perversiunile într-un cuplu? Când se impune o discuţie între ce doi?

R.P.: Cuplul, marital sau nu, are la bază un set de valori comune sau poate un ”contract juridic” între partenerii care au o relaţie emoţional-afectivă, dar şi o atracţie reciprocă fundamentată pe dorinţa erotico-sexuală. Însă comunicarea şi respectul, încrederea ce ar trebui să sudeze un cuplu, fac să fie necesară cunoaşterea şi stabilirea unor ”termeni” clari în ce priveşte optica legată de sexualitate, legată de plăcere, care ar trebui să fie ”bună” şi suferinţa care ar trebui să fie ”rea”. Suntem diferiţi din start şi pornim cu un bagaj de experienţe şi trăiri, unele pozitive, altele traumatizante, astfel că toleranţa şi acceptarea slăbiciunilor sau deficienţelor fizice sau psihice, cât şi impărtăşirea fanteziilor sexuale, care sunt în contradicţie cu forma patologică şi pusă în act a perversiunilor sexuale, fac să se menţină fericirea şi gradul de satisfacţie în cuplu. Ceea ce ar trebui să definească şi să stea la baza fondării unui cuplu, ar fi o împărtăşire a satisfacerii sexuale, dar şi de adăpost contra perversităţii, prin comunicare, împărtăşire, respect reciproc. La  fel ca şi cu pofta de mâncare, de exemplu, este normal să fim cu un apetit sexual sau libido diferit unii faţă de ceilalltii, ca şi intensitate sau dinamică, la fel cum unii preferă o abordare mai clasică, ce poate să nu excludă, însă jocul şi scenariile, iar unii preferă diversitatea actelor, a poziţiilor sau locaţiilor, atâta timp cât ele sunt asumate şi plăcute de ambii parteneri. Asta nu face decât să ne permită să alegem individualizat, să căutăm parteneri potriviţi şi să ne găsim libertatea şi bucuria de a fi în cuplu, iar dacă potrivirea aceasta se manifestă şi la nivel intim şi într-o manieră decenta, nu cred că societatea ar trebui să poată sau să îşi permită să intervină.

Rep: Ce poate face o persoană ”speriată” de cererile sexuale ale partenerului

R.P.: Perversiunea devine reală atunci când o persoană rămâne ”blocata” pe un singur mod de satisfacere sexuală, fără să îi pese de reacţia partenerului, de interacţiunea şi comunicarea deschisă şi nu vede necesară satisfacerea acestuia. Trebuie sesizat şi tranşat comportamentul deviant când observăm deja unele caractersitici. Perversul se raportează la sex ca şi la ceva detaşat de binele şi liberatatea de răspuns a partenerului, putând chiar să îşi impună dorinţa în vederea satisfacerii fantasemlor personale, vătămând cealaltă persoană sau traumatizând-o. În cazul în care comunicarea asertivă şi delimitarea unor limite nu funcţionează între cei doi parteneri, se găsesc în lumea civilizată pârghii şi soluţii legale de a sancţiona perversul şi de a proteja victima perversiunilor sexuale.

Rep.: Care sunt rădăcinile unui comportament sexual deviant - dacă perversiunile sunt considerate deviaţii sexuale?

R.P.: Lipsa de comunicare, ”vinovăţia” şi jena de a împărtăşi vor face din orice tânăr un stigmatizat, care va recurge la a îşi satisface pulsiunile sexuale ascunse cu ură şi resentiment, cu un prag crescut de agresivitate sau o dorinţă exacerbată datorată lipsei de informare şi de calibrare a impulsului, deoarece ”ignoranţa naşte monştri”. Se explică asta prin faptul că suntem expuşi la tot mai mulţi stimuli şi surse de manifestare a sexualităţii şi promovare a sexului, iar cenzura şi prohibiţia au dus mereu la o creştere a ispitei, a dorinţei de cunoaştere sau de consum a ceea este ”interzis”. Robert J. Stoller, profesor universitar de psihiatrie şi psihanalist, susţine chiar că perversiunea ar fi o parte naturală a fiinţei omeneşti şi că nu este un fenomen exclusiv biologic, ci are o implicare afectivă mare, cu rădăcini în trăirea psihică a experienţelor noastre. Şi anume experienţele dureroase, traumatizante din copilărie ar fi reconvertite şi redirecţionate prin intermediul scenariilor fantastice, în surse de excitare sexuală nefireşti. De exemplu, o persoană poate traduce experienţa dureroasă în ură şi furie inconştiente şi le direcţionează asupra obiectului dorinţei sexuale.

Mai puteţi citi:

Tânăra care a renunţat la jurnalism pentru voluntariat în India. „Departe de România, am învăţat să-mi iubesc ţara“

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite