Aviz vitezomanilor: Peste 50% dintre amenzile aplicate într-o zi au fost pentru depăşirea vitezei legale
0
Maramureşenilor le place viteza. Peste 50% dintre amenzile care au fost aplicate de poliţiştii de la Rutieră într-o singură zi în Maramureş au fost pentru abateri de la regimul legal de viteză. În 24 de ore oamenii legii au aplicat sanţiuni care totalizează aproximativ 41.000 de lei.
Poliţiştii au acţionat în cursul zilei de 16 aprilie pe raza localităţilor Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Ocna Şugatag, Sarasău şi Borşa. Aceştia au luat în colimator în special pe şoferii cărora le place să apese pedala de acceleraţie, dar şi pe cei care au o problemă atunci când vine vorba de a acorda prioritate de trecere.
În total au fost constatate un număr de 137 de contravenţii, dintre care peste 50% au fost abateri de la regimul legal de viteză. Valoarea amenzilor aplicate a fost de aproximativ 34 000 de lei. În total 13 permise de conducere au fost reţinute de către poliţiştii de la Rutieră, care au retras şi un certificat de înmatriculare.
Ca urmare a controalelor din trafic, poliţiştii rutieri au identificat un băimărean de 51 de ani care a condus un autoturism pe strada Borcutului din municipiu. Doar că în urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că bărbatul avea o concentraţie mare de alcool pur în aerul expirat. Apoi, un borşean de 35 de ani a condus un autoturism pe strada Libertăţii, doar că bărbatul avea dreptul de a conduce anulat iar autoturismul cu care se deplasa era neînmatriculat.
Potrivit IPJ Maramureş, tot pentru punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat este cercetat un tânăr de 19 ani din Borşa. Acesta a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe care erau aplicate numere de înmatriculare provizorii, a căror valabilitate expirase în 28.01.2015.
La Sighet poliţiştii au verificat 20 de persoane fizice şi juridice care desfăşurau activităţi comerciale, cu această ocazie fiind constatate 15 contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi de aproximativ 7 000 de lei. Totodată, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 2 000 de lei şi au pus în aplicare patru mandate de aducere.
Citeste si: DNA a deschis dosarul „Transalpina 2”: trei oficiali ai CNADNR, urmăriţi penal