Aparatură medicală destinată bolnavilor de leucemie, donată Spitalului Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un agitator de trombocite şi o cameră climatică au fost donate, luni, de către Rotaract T.E.A.M. Baia Mare, Spitalului Judeţean „Dr. Constantin Opriş”. Pentru a le achiziţiona, Rotaract a organizat, în luna februarie, a IV-a ediţie a „Balului inimilor”.

Agitatoarele sunt aparate ce menţin trombocitele în mişcare şi pot fi utilizate ca dispozitiv de sine stătător, sau în combinaţie cu camera climatică,  pentru asigurarea temperaturii de 22°C.

Aparatele donate sunt necesare pentru a veni în sprijinul bolnavilor diagnosticaţi cu leucemie acută. „Tratamentul pentru aceşti pacienţi prevede susţinerea chimio-terapiei prin transfuzii de trombocite, pentru că, între 7 şi 21 de zile, scad trombocitele în organism şi apare pericolul major de sângerare. Dacă bolnavul ajunge să aibă sub 10.000 de trombocite, poate face accident vascular hemoragic. Trombocitele standard ridică nivelul de trombocite din sânge cu aproximativ 5.000, în timp ce trombocitele aduse şi puse pe agitator cresc cu 60.000. Mai mult, faptul că rămân stocate pe agitator, permite folosirea acestora pentru o perioadă mai lungă de timp, ceea ce aduce un plus în tratarea bolnavilor noştri”, a declarat medicul hematolog Cristina Truică. 

Aparatura medicală, în valoare de 21.000 de lei, adusă de membrii Rotaract T.E.A.M. fost predată în prezenţa managerului interimar al Spitalului Judeţean, dr. Vasile Pop, a medicului şef al Secţiei de Hematologie al Spitalul Judeţean, dr. Cristina Truică, dar şi a medicului şef al Secţiei ATI, Adriana Stoicovici. 

Rotaract a demarat, la începutul acestei luni, o altă campanie: ”Donează sânge, salvează vieţi”. 

Mai puteţi citi:

Grădiniţă cu predare în rusă deschisă la Baia Mare din iniţiativa primarului. Care ar fi rostul clasei cu profil exotic

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite