Amenzi şi permise ridicate, după controalele în trafic din weekend
0Peste 250 de conducători auto au fost controlaţi de poliţişti la finalul săptămânii trecute. 13 dintre aceştia au rămas fără permise de conducere, iar 178 au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de aproximativ 43.000 de lei.
Poliţiştii rutieri din Baia Mare, Târgu Lăpuş, Bogdan Vodă şi Groşi au organizat mai multe acţiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere. La una dintre acestea, poliţiştii rutieri maramureşeni au acţionat în colaborare ci cei de la structura similară din judeţul Satu Mare.
Pentru a depista şoferii care nu respectă regimul legal de viteză au fost folosite mai multe autospeciale dotate cu aparatură radar. Astfel, au fost depistaţi şi sancţionaţi aproape 100 de şoferi care conduceau autovehicule cu viteza peste limita legală. De asemenea, alţi 78 de conducători auto au fost sancţionaţi de poliţişti pentru nerespectarea altor prevederi privind circulaţia pe drumurile publice.
Valoarea totală a amenzilor aplicate este de aproximativ 43.000 de lei, iar 13 şoferi au rămas fără permisul de conducere. De asemenea, oamenii legii au retras două certificate de înmatriculare.
Mai puteţi citi:
Şi-a ascuns nepoţica sub pătură şi a vrut să o scoată din ţară ilegal