Ambulanţă implicată într-un accident rutier în Baia Mare. Au fost avariate 5 maşini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambulanţă implicată în accident în Baia Mare. FOTO: Facebook Cosmin Bontea
Ambulanţă implicată în accident în Baia Mare. FOTO: Facebook Cosmin Bontea

O ambulanţă aflată în misiune a fost implicată azi dimineaţă într-un accident de circulaţie care s-a produs pe bulevardul Traian din Baia Mare.

Din primele informaţii, ambulanţa a încercat să evite impactul cu un autoturism marca BMW al cărui şofer nu i-a acordat prioritate şi a acroşat alte patru autovehicule care staţionau într-o parcare. Din fericire, în urma accidentului de circulaţie nu au rezultat victime.

„Poliţiştii Biroului Rutier au intervenit la un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale. Din primele informaţii a rezultat faptul că şoferul unei ambulanţe, în încercarea de a evita coliziunea cu un alt autoturism al cărui conducător nu i-a dat prioritate de trecere, a acroşat patru autoturisme. Cercetările continuă, urmând a se dispune măsurile care se impun”, a declarat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş.

În urma accidentului de circulaţie, ambulanţa a fost grav avariată, astfel că o perioadă aceasta nu va mai putea fi folosită.

„Colegii mei au mers la o misiune şi domnul care conducea BMW-ul nu le-a acordat prioritate. Ambulanţa avea semnalele sonore şi luminoase în funcţiune. Din fericire, nimeni nu a păţit nimic, dar ambulanţa nu va mai putea fi folosită o perioadă”, a spus Ligia Micle, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Maramureş.

Cât timp s-a desfăşurat cercetarea la faţa locului, traficul a fost restricţionat pe o singură bandă de mers. 

Citeşte şi 

Un bărbat de 28 de ani din Bucureşti, reţinut pentru tentativă de viol asupra unei tinere de 17 ani

Profesoară, despre noile simulări de examene pentru elevi: „Un experiment ce produce frustrare, stres şi sentimentul oprimant că s-au născut în ţara greşită”

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite