Şezătorile din Maramureş. Ce însemna când feciorii rămâneau „de mas“ la fete

Şezătorile
din Maramureş. Ce însemna când feciorii rămâneau „de mas“ la fete

Şezătorile se mai fac doar pentru spectacol      Foto: ifz.ro

Şezătoarea era un obicei binecunoscut în satul tradiţional românesc. În Maramureş, acest obicei s-a păstrat până spre jumătatea secolului trecut, însă doar bătrânii îşi mai amintesc astăzi despre jocurile tinerilor din serile lungi de iarnă, când fetele şi feciorii se întâlneau în şezători.

Ştiri pe aceeaşi temă

Despre şezătoare ştim cu toţii că se refer la obiceiul de a se aduna, la o casă, mai multe fete, femei, în serile lungi, de iarnă, pentru a face, împreună, lucru de mână. Este cunoscut faptul că femeia era responsabilă cu tot ce însemna ţesătură, de la cultivarea plantei din care se produce firul, până la ţesut şi, apoi, ornat cu modele cusute, ori împletit. Despre detaliile obiceiului de a merge în şezătoare, etnologul Nicoară Mihali şi Nicoară Timiş au scris în volumul „Cartea munţilor”, unde au descris în detaliu un tablou al moralităţii care însoţea vechile obiceiuri, în special cel al şezătorii. „Şezătorile aveau loc luni, miercuri şi vineri. Într-o casă mai mare, se adunau cu lucru fetele, începând de la 14-15 ani. Pe cele mai tinere le însoţeau mamele sau bunicile şi lucrau până pe la 22.00-23.00, apoi plecau acasă. Fiecare femeie venea fie cu lucruri de cusut – cămăşi sau alte obiecte,  fie cu caiere de lână sau cânepă”, explică etnologul.

Dincolo de faptul că la şezătoare, fetele şi femeile îşi îndeplineau una din sarcinile importante, şi anume aceea de a asigura tot ce însemna textile pentru uzul casnic şi îmbrăcăminte, era şi o ocazie de socializare. În plus, o persoană mai în vârstă, bărbat sau femeie, spunea poveşti, iar fetele mai tinere care aveau glas fumos, cântau.

Rămasul de mas, ocazia de a cunoaşte mai bine fata

Şezătoarea era şi o ocazie perfectă pentru feciorii care veneau în vizită să-şi aleagă o fată, pe care apoi să o curteze şi, când totul era pregătit, să se căsătorească cu ea. Însă, până la momentul căsătoriei, un obicei care astăzi ne-ar face să ridicăm o sprânceană de neîncredere avea loc şi, pe vremuri, chiar până în urmă cu 30-40 de ani, era perfect firesc şi obişnuit la şezătorile din zona Borşa – Moisei. „Obiceiul interesant este cel al dormitului feciorilor la fete în şezătoare”, spune etnologul. „Când ceata de 5-6 feciori ajungea la ultima şezătoare, aici rămâneau mai mult. Fiecare fecior se aşeza lângă o fată cu care se cunoştea mai bine, sau pe care o plăcea. Cum, după miezul nopţii, toate fetele se opreau din lucru, cele care «s-au înţeles» cu feciorii, rămâneau în şezătoare. Altele plecau acasă, fie însoţite de feciori, fie singure, dacă stăteau aproape”, mai spune autorul.

Pentru feciorii care decideau să rămână „de mas”, adică peste noapte, gazda aducea paie pe care le aşeza pe jos şi punea, peste ele, cergi de lână. Practic, se improviza un pat unde feciorii şi fetele care rămâneau peste noapte dormeau, până dimineaţă.

Deşi, astăzi, acest obicei ar putea părea ciudat, etnologul dă asigurări că moralitatea era la cele mai înalte cote, iar acest obicei avea ca scop cunoaşterea mai bine a viitorilor iubiţi şi, evental, soţi. „Fetele şi feciorii dormeau îmbrăcaţi, iar lampa nu se stingea, ci doar se potolea. De fapt, feciorii şi fetele nu prea dormeau, ci mai mult stăteau de vorbă. Deşi dormeau împreună, tinerii îşi purtau respect şi nu se produceau acte sexuale, aşa cum credeau unii necunoscători ai acestui obicei”, explică el.

„Atingerile indecente”, interzise cu desăvârşire

De asemenea, mai arată el, dacă un fecior era obraznic şi încerca să atingă fata în „zone interzise”, acesta era imediat discreditat. „Îi mergea vestea că «nu-i de omenie» şi nicio fată nu-l mai primea să doarmă în şezătoare”, mai spune etnologul. Acelaşi tratament se aplica şi fetelor, în cazul în care ar fi acceptat atingerile indecente. „Toţi feciorii a fi vorbit-o că e «fată stricată» şi nu s-ar mai fi măritat niciodată. Dormind toţi, împreună, de faţă cu gazda, perechile trebuiau să se abţină de la orice mişcare care ar fi putut fi auzită de gazdă, care nu dormea, ci îi veghea, foarte discret”, mai arată autorul în volumul său. De altfel, dacă unii feciori erau „neastâmpăraţi”, ei puteau fi scoşi afară din casă de gazdă, pentru a nu păta onoarea vreunei fete.

Despre acest obicei de a „rămâne de mas”, adică de a înnopta la gazda unde a avut loc şezătoarea, Nicoară Mihali spune că avea rolul de a le da ocaza tinerilor să se cunoască mai bine, să-şi descopere reciproc calităţile, defectele, să afle dacă vor putea pune bazele unei căsnicii durabile, trainice.

 
Mai puteţi citi:
citeste totul despre: