Încasări mai mari cu peste un milion de euro din taxe şi impozite locale
0
Încasările din taxe şi impozite locale au crescut semnificativ în anul 2014 faţă de 2013. Astfel, până la data de 31 martie băimărenii s-au înghesuit la ghişee să îşi achite dările la autoritatea locală pentru a beneficia de reducerea de zece procente oferită de municipalitate. Datorită acestui fapt bugetul local a cunoscut o creştere a încasărilor de mai bine de un milion de euro comparativ cu primul trimestru al anului precedent.
Băimărenii, atât persoane fizice cât şi persoane juridice, s-au arătat dornici să îşi plătească din timp dările la bugetul local. Primul trimestru al anului curent a adus un plus de aproximativ 1.200.000 de euro bugetului local, faţă de aceiaşi perioadă a anului precedent. „Am încasat 71.000.000 de lei în primele trei luni ale anului 2013, comparativ cu 76.000.000 de lei în primele trei luni ale anului 2014. Deci putem să spunem că aproape 1.200.000 de euro sunt încasaţi mai mult în acest an. E o sumă semnificativă, o sumă care se va regăsi şi în rectificările bugetare pe care le vom realiza, e o sumă pe care o să o regăsim şi în asfaltările din cartiere, în reabilitările de şcoli sau grădiniţe şi în alte acţiuni pe care le face municipiul Baia Mare”, a spus primarul Cătălin Cherecheş.
Pentru viitor municipalitatea îşi propune reducerea taxelor pentru persoanele juridice, încercând astfel să creeze un mediu cât mai atractiv pentru potenţialii investitori. Tot pentru anul viitor se va încerca o reîmpărţire pe zone a oraşului şi regândirea modului de impozitare astfel încât aceasta să se facă într-un mod cât mai corect posibil pentru toţi cetăţenii, în funcţie de imobilele ce le posedă.
Consiliul Local a decis să nu majoreze taxele şi impozitele în 2014