624 de persoane, costuri de spitalizare de peste 10.000 lei. Statul nu decontează decât 2.020 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 600 de persoane au beneficiat de spitalizare care a trecut de suma de 10.000 lei în primele 9 luni ale acestui an. Asta în condiţiile în care Casa de Asigurări de Sănătate Maramureş decontează doar 2.020 lei din total tratament pacient, restul sumei fiind suportat de către unitatea spitalicească unde a fost internat pacientul.

„Noi facem o statistică la fiecare trei luni şi pot să vă spun că pe primele 9 luni ale acestui an, numărul pacienţilor al căror cost de spitalizare a fost de peste 10.000 lei a fost de 624 de persoane. 100 de persoane au costat peste 20.000 de lei“, a declarat directorul Spitalului Judeţean Baia Mare, ec. Sorina Pintea

Cel mai scump tratament a costat 110.148 lei, fiind vorba despre un pacient internat la Neurologie, care a stat 25 de zile în spitalul din Baia Mare şi a cărui medicaţie a costat 103.000 lei. De asemenea, exist 3 pacienţi cu sume peste un milliard de lei vechi, 5 pacienţi cu sume peste 60.000 lei şi restul până la 100 cu sume între 20.000 şi 50.000 lei.

Marea majoritate a acestor pacienţi sunt internaţi pe secţia de Terapie Intensivă, acolo unde medicaţia este extraordinar de scumpă. Au fost situaţii în care costul spitalizării a fost mai mare decât medicamentaţia în sine. 

„Subliniez faptul că nu există barem de preţ atâta vreme cât este vorba despre sănătatea omului. Dacă pacienţii au nevoie de medicaţie scumpă, nu e nicio problemă. Neurologia şi Hematologia sunt secţiile cele mai costisitoare după ATI. Apoi Chirurgia”, a mai declarat Sorina Pintea.

Acesta a mai menţionat faptul că în contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate Maramureş un caz externat se plăteşte cu suma de 2.020 lei, diferenţa până la sumele existente în evidenţele Spitalului Judeţean fiind suportate de ncătre unitatea spitalicească.

„Pacienţii nu trebuie să plătească, nu trebuie să contribuie cu nimic. Nu au fost probleme din acest punct de vedere. Am avut pacienţi de la 10 la 90 de ani, indiferent de vârsrtă fiind asigurată medicaţia necesară”, a concluzionat Sorina Pintea. 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite