VIDEO Sute de oameni au protestat în centrul Bacăului după ce întreg oraşul a rămas, de patru zile, fără apă potabilă
0Oprirea furnizării apei potabile s-a produs în urma unei avarii la conducta magistrală care leagă oraşul Bacău de captările de la Valea Uzului. Iniţial, autorităţile au anunţat că furnizarea apei se va relua de marţi, însă ulterior au decis că problema va persista până vineri. Marţi seară, locuitorii furioşi s-au adunat în centrul urbei.
Câteva sute de locuitori ai municipiului Bacău au protestat, marţi seară, în faţa sediului primăriei, nemulţumiţi fiind că oraşul este de patru zile fără apă potabilă.
Oamenii au ieşit în stradă după ce s-au mobilizat pe reţelele de socializare. Începând cu ora 18,00, aceştia au blocat parţial strada din faţa primăriei după ce au început să treacă succesiv pe trecerea de pietoni din zonă. Mai târziu, strada a fost blocată total, protestatarii rămânând pe carosabil.
Protestatarii au scandat „Vrem apă!”, „Ieşiţi din casă dacă vă pasă!”, „PSD - ciuma roşie!”, „Demisia!”, „Suntem conduşi de hoţi!”, „Ruşine să vă fie!”.
Precizăm că întreg municipiul Bacău este de patru zile fără apă potabilă după ce o avarie a afectat, sâmbăta trecută, conducta principală de aducţiune dintre oraş şi sursa de la Valea Uzului. După prima estimare făcută, serviciul de furnizare a apei trebuia reluat marţi dar, potrivit reprezentanţilor Primăriei Bacău, o nouă avarie produsă în aceeaşi zonă va prelungi cu încă trei zile sistarea furnizării serviciului, ceea ce ar lungi criza de apă la o săptămână.
„Potrivit conducerii Companiei Regionale de Apă Bacău, avaria a fost cauzată de execuţia defectuoasă a conductei noi de aducţiune de la Valea Uzului şi se estimează că alimentarea cu apă potabilă va fi reluată peste 72 de ore”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Bacău, postat pe site-ul instituţiei.
Oamenii s-au arătat revoltaţi de faptul că lipsa apei a blocat şi sistemul de canalizare, care nu face faţă situaţiei, iar mai multe zone din oraş a început să se simtă un miros oribil.
Marţi, de la ora 14.00, au fost convocate şedinţe ale Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bacău şi Consiliului Local Bacău în vederea aprobării alocării sumei de 200.000 lei pentru achiziţionarea de apă potabilă, ce va fi distribuită cetăţenilor municipiului Bacău, în 11 zone din oraş.