VIDEO Un bărbat acuză Casa de Pensii Bacău că i-a stabilit greşit pensia şi vechimea în muncă. Modificările legislative dese au creat confuzii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costel Diaconu trăieşte cu părerea că funcţionarii Casei de Pensii i-au calculat greşit vechimea în muncă şi reducerea vârstei de pensionare FOTO Mircea Merticariu
Costel Diaconu trăieşte cu părerea că funcţionarii Casei de Pensii i-au calculat greşit vechimea în muncă şi reducerea vârstei de pensionare FOTO Mircea Merticariu

Costel Diaconu (55 de ani) se judecă de mai mulţi ani cu Casa de Pensii Bacău pentru recunoaşterea vechimii în muncă pentru anii lucraţi atât în grupa 1, cât  şi în condiţii speciale. Bărbatul crede că instituţia băcăuană i-a calculat greşit atât vârsta de pensionare, cât şi cuantumul indemnizaţiei, motiv pentru care a deschis mai multe acţiuni în instanţă, civile, dar şi penale, pentru abuz în funcţie.

Băcăuanul Costel Diaconu a încercat să se pensioneze în urmă cu patru ani, deoarece potrivit calculelor făcute, după anii de muncă în condiţii deosebite (grupa 1) şi cei în condiţii speciale ar fi beneficiat de o reducere a vârstei de pensionare, încât să-i permită primirea pensiei. Casa de Pensii Bacău i-a respins la acea dată cererea pe motiv că la data depunerii cererii de pensionare, ar fi trebuit să aibă o vechime de 51 de ani şi 11 luni, iar el avea 51 de ani şi 3 luni. A dat instituţia în judecată dar şi funcţionarii de la Pensii, motivat de faptul că perioadele lucrate i-ar fi dat dreptul să iasă la pensie anticipat. 

„Am lucrat în perioada 15 martie 1978-22 august 2002 la Sofert, adică 21 de ani şi opt luni, în grupa 1 de muncă, adică în condiţii deosebite. Apoi, în 2003, din ianuarie, până în martie 2005 am lucrat la Robinete Industriale –UMB SA, Uzina Metalurgică, cum i se mai spunea, în condiţii speciale. Potrivit legii cele două perioade se adună. În afara de Sofert şi IMB am mai lucrat şi în alte locuri, în condiţii normale de muncă“,afirmă Costel Diaconu. 

Pentru anii de muncă în condiţii deosebite (fosta grupă 1) Casa de Pensii i-a calculat reducerea de 11, 6 luni, cu alte cuvinte, bărbatul putea ieşi la pensie la 53 de ani şi 6 luni. „Am ieşit la pensie la 54 de ani şi 9 luni, cu o pensie de 1141 de lei. Nu mi s-a luat în calcul perioada de la UMB, care trebuia adunată cu cea de la Sofert, în stabilirea reducerii vârstei de pensionare“, afirmă Diaconu.

Instanţele băcăuane, Tribunalul Bacău şi Curtea de Apel, au dat câştig de cauză Casei de Pensii.

Directorul instituţiei băcăuane, Alina Iftode, afirmă că instituţia se confruntă cu mai multe procese, în mare parte deja câştigate. Modificările legislative dese au avut însă efectul de a induce în eroare persoanele aflate în prag de pensionare.

Costel Diaconu a reuşit să se pensioneze în februarie 2014, după schimbarea legislaţiei. În răspunsul transmis de Casa Judeţeană de Pensii Bacău, pe 19 noiembrie 2014, se arată că: „perioadele de vechime în muncă, realizate în grupele 1 şi a 2-a de muncă până şa data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite de muncă, în vederea reducerii vârstei de pensionare. În aceste condiţii, reducerea aplicată pentru 21 de ani de grupa 1 de muncă era de 4 ani şi şase luni. În aceste condiţii, cererea de pensionare a fost corect respinsă, întrucât nu aveaţi vârsta standard de pensionare. În luna ianuarie 2014, această prevedere legală a fost modificată prin apariţia legii 380/2013, prin care s-a modificat legea 263/2010 prin introducerea unui nou tabel, prin care au fost stabilite alte reducere de vârstă pentru persoanele care au realizat un anumit stagiu de cotizare în grupa 1 de muncă. La data de 19 noiembrie 2013 nu exista text de lege în vigoare, care să permită reducerea vârstei de pensionare, datorită grupei 1 de muncă“, se arată în răspunsul Casei de Pensii din Bacău.

Costel Diaconu a înaintat mai multe plângeri penale, la adresa unor procurori, deja casate dar şi altele împotriva funcţionarilor Casei de Pensii, care aşteaptă soluţionarea. „Dosarul putea fi trimis la Bucureşti, pentru recalculare, aici s-a produs un alt abuz“, concluzionează Diaconu. 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite