Un şofer din Suceava, beat criţă, a intrat cu tirul în sensul giratoriu unde este amplasată statuia lui Ştefan cel Mare din centrul municipiului Bacău
0Un incident spectaculos s-a produs aseară, la ora 22.35, în centrul Bacăului. Un tir, condus de un cetăţean din Suceava, a intrat pe strada Bulevardul Unirii şi s-a înfipt în sensul giratoriu amenajat cu flori şi ghivece, unde este amplasată statuia domnitorului Ştefan cel Mare. Conducătorul autoutilitarei cu remorcă abia se putea ţine pe picioare când au venit poliţiştii, care i-au găsit cu fiola o alcoolemie de 1,26 mg/ litru.
Un conducător al unui tir, care venea dinspre Suceava, a încurcat drumurile ieri seară şi a intrat în centrul municipiului Bacău, deşi acest lucru este interzis pentru maşinile de mare tonaj. De pe Bulevardul Unirii, suceveanul nu a reuşit să facă sensul giratoriu şi a urcat tirul până aproape de soclul înalt pe care se află statuia lui Ştefan cel Mare.
Poliţia a venit la faţa locului, unde a constatat, după testarea alcoolemiei, că acesta avea 1,26 mg de alcool pur/ litru de aer expirat.
Doi poliţişti l-au sprijinit cu grijă şi l-au dus, pentru recoltarea sângelului, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bacău.
„Un conducător auto de 47 de ani, din Suceava, care conducea o autoutilitară cu semiremorcă dinspre Bulevardul Unirii, spre centru, a intrat peste bordura unde se află un soclu şi o statuie.
Au rezultat pagube materiale. În urma testării alcoolemiei s-a constat că avea 1,26 miligrame alcool pur, în aerul expirat. I s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice“, ne-a declarat Cătălina Creţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău.