Legenda faimoaselor iepe de la Cobâla. Erau atât de bune pentru prăsilă, încât turcii le cereau ca dar de peşcheş

În momentul de faţă, în judeţul Bacău există baze hipice la Hemeiuş, Holt şi Oituz FOTO Herghelia Lucina

Cobâla Bacăului, locul în care a existat timp de mai multe secole o mare crescătorie de cai, s-a aflat pe teritoriul judeţului, în zona satului Silvestri, din comuna Odobeşti. Creşterea cailor a fost una dintre cele mai vechi îndeletniciri în întreaga Moldovă, practicată dinaintea primele invazii ale slavilor, cumanilor şi pecenegilor.

„Regiunea Cobâlelor de la Bacău“, locul în care erau crescuţi intensiv caii moldoveneşti, consideraţi rezistenţi şi iuţi, foarte utili în războaie, este situată între două pâraie, din nord estul judeţului Bacău, unul în pădurea de la Valea Mare, iar celălalt, la dealul Godovana. Învăţătorul băcăuan Cezar Uncescu, al cărui nume este purtat acum de o stradă din municipiul Bacău, a realizat o carte despre istoria creşterii cailor pe aceste meleaguri. Cărturarul, pe baza unor documente, afirmă că regiunea din zona satului Silvestri a fost ideală pentru creşterea cailor, încă de la primele invazii slave.

„Credem că prin anii 500-600, când slavii din părţile noastre au făcut cele mai cumplite năvăliri, în Moldova au luat fiinţă două cobâle, cea de la Bacău a fost cea mai importantă şi cea mai veche iar a doua, în zona Bârladului, din nevoia slavilor de a avea cai foarte buni pentru incursiuni îndelungate... Nu greşim când afirmăm că primii proprietari ai locurilor numite Cobâle au fost singurii mari crescători de cai şi iepe din lumea slujitorilor şi argaţilor“, spune Cezar Uncescu, în lucrarea „Regiunea  cobâlelor de la Bacău“. 

Într-un act din 1481, care are pecetea lui Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei, rezultă că un anume Dragoş Viteazul era proprietarul satului Silvestri şi a hergheliilor de aici. Potrivit documentelor veneţienilor de la acea vreme, pe păşunile Moldovei ar fi existat aproape 100.000 de cai. O parte din ei au fost daţi la turci, după închinarea Moldovei, după lupta împotriva marilor armate ale sultanului Suleiman Magnificul, în 1538 şi pierderea tronului de către Petru Rareş, considerat fiu natural al lui Ştefan cel Mare.

Scriitorul Eugen Şendrea face o scurtă radiografie a crescătoriilor de cai în „Istoria necunoscută a Bacăului“. „În tratatul comercial al lui Alexandru cel Bun, articolul cel mai căutat la export între regiunea Cernăuţi şi Hotin, deci spre Galiţia şi Podolia erau caii şi iepele moldoveneşti, iar marii boieri din secolele al 14-lea şi al 15-lea se îndeletniceau cu prăsila iepelor din regiunile mai aproape de frontieră şi vamă. La Vama Dorohoiului, în 1407 se percepeau doi groşi pentru un cal şi o iapă. Iepele moldoveneşti căpătaseră atâta renume în ţările vecine, că numai aşa se explică de ce tratatul de închinare al Moldovei la turci se prevedea, printre altele şi 40 de iepe fătătoare ca dar de peşcheş, pe lângă şoimii Carpaţilor... Proprietarii din Regiunea Cobâlelor de la Bacău vor fi mers cu herghelii de cai de vânzare spre Cameniţa şi Nistru“, afirmă Eugen Şendrea. 

Hergheliile de cai de la Bacău ar fi existat neîntrerupt până în secolul XX. În Primul Război Mondial cavaleria a jucat un rol important în bătălii şi desfăşurarea Războiului. Sfârşitul hergheliilor de la Bacău, din zona Tisa Silvestri şi ulterior, de la Răcăciuni, a venit odată cu industrializarea produsă după anii 1950. Cooperativizarea şi mecanizarea impusă în agricultură, dar şi dispariţia Cavaleriei din Armata Română au făcut aproape inutilă creşterea cailor de rasă.

„Deşi creşterea cailor la Cobâla de la Bacău scăzuse mult, aici se vor menţine herghelii până în anii 1950, când ordinele roşii vor nimici cu desăvârşire neîntrecuţii cai moldoveneşti. Pentru cei mai buni cai din lume, regiunea de la Bacău a fost nu numai cea mai importantă, ci şi cea mai veche“, crede Eugen Şendrea.