Juristul Vasile Botomei, eliberat din arest de instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis recursul formulat de juristul Vasile Botomei faţă de decizia Curţii de Apel Bacău de arestare preventivă.

Prin urmare, controversatul jurist, Vasile Botomei, va fi cercetat în libertate însă are interdicţie de a părăsi ţara şi trebuie să se prezinte la organele de cercetare penală ori de câte ori este chemat.

Procurorii îl acuză de faptul că a introdus în înscrisuri oficiale conţinut neadecvat, folosind denumiri şi însemne specifice profesiei de avocat, fără a îndeplini condiţiile prezentate de lege.

Totodată, el a exercitat acte şi activităţi specifice profesiei de avocat, neavând dobândită această calitate şi a reuşit să inducă în eroare mai multe părţi vătămate. Trei s-au constituit în parte civilă iar prejudiciul produs este de 9500 de lei, a declarat Camelia Stoian, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel.


În acelaşi dosar mai este anchetat şi Sorin Vasile Curpăn, fostul vicepreşedinte al Judecătoriei, care este acuzat de înşelăciune, fals, uz de fals şi totodată complicitate la aceste infracţiuni.

Alte articole:

Controversatul jurist Vasile Botomei, cu propriul Barou în Bacău, a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău

Juristul Vasile Botomei rămâne în arest

Propunere şoc: Cruce şi monument în memoria lui Dinu Damaschin la Curtea de Apel Bacău UPDATE



 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite