Irina Jianu, condamnată împreună cu Adrian Năstase în Trofeul Calităţii: „Fostul premier m-a împiedicat să mă sinucid!” Ea povesteşte cum a trădat-o Sergiu Sechelariu

Dindărătul gratiilor, Irina Jianu povesteşte cum vede viaţa după ce Adrian Năstase, colegul său de dosar, a fost eliberat condiţionat.

Irina Paula Jianu, fostă şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii în perioada guvernării Năstase, se află încarcerată la Penitenciarul din Bacău. Este condamnată la 6 ani de închisoare, în dosarul „Trofeul Calităţii".

Povesteşte din spatele gratiilor cum este trecerea de la putere la decădere şi - spune ea - cum în viaţă i-a fost dat să trăiască şi să vadă de toate, de la „vlădică şi până la opincă".

Recunoaşte că, deşi pare un om volubil şi deschis, spune doar ceea ce vrea. Mai susţine că nu îşi poate deschide prea tare sufletul, oricât ar încerca interlocutorul său.

Spune că nici nu se poate uita să vadă cum arată zidurile închisorii băcăuane, iar anii de temniţă îi consideră o experienţă care i-a fost dat să o trăiască. Uneori râde cu poftă, alteori  i se pune un nod în gât şi are privirea pierdută.

„Adevărul": Ce a simţit Irina Jianu din penitenciar, când a văzut la televizor eliberarea lui Adrian Năstase?
Irina Jianu: Ce să simt? Fiecare cu pedeapsa lui. Reacţia mea la eliberarea lui Năstase este reacţia a milioane de români. Adică, trebuia să iasă! Şi aşa a fost ţinut mai mult, şi eu nu pot decât să mă bucur. Chiar mă bucur foarte mult. Reţinerea lui Adrian Năstase peste un anumit termen crea un precedent. Un precedent periculos în ţara asta.

Despre „Trofeul Calităţii" s-a tot vorbit şi aţi tot vorbit. Este ceva ce nu s-a spus până acum?
Nu ştiu ce n-am spus… Nu ştiu ce n-am vrut eu să spun. Eu, „Trofeul Calităţii" am vrut să-l fac de când m-am dus în primul an la Inspectorat. Adică din 2001. Ştiţi ce n-am vrut eu să spun până acum? Şi asta fiindcă eram eu revoltată… Anume că mai exista şi înainte un Trofeu al Calităţii despre care nu vreau să vorbesc. Totuşi, am să zic doar atât, că acolo se duceau 10, 11 constructori. Era taxă mare.  Foarte mare. Oricum, toţi care se duceau luau Trofeul Calităţii. Eu nu vreau să-i jignesc pe acei constructori care au obţinut trofeul. Nu se cuvine, pentru că eu sunt constructor. Nu am zis niciodată că lucrările prezentate nu erau frumoase, interesante. Vă spun eu sigur, că lucrările erau bune! Dar taxa de participare era foarte mare. Eu am vrut ca acest Trofeu al Calităţii să-l organizăm din doi în doi ani. Chiar făcusem demersuri să înregistrez marca la OSIM. Trofeul era făcut de un artist plastic.

Taxa de participare era cu mult mai mare decât la Trofeul în care aţi fost implicată?
Nu cu mult mai mare…Ci cam de zece ori mai mare!!! (râde). Ştiţi cum a fost organizat acest Trofeu al Calităţii? În primul rând, nu a avut scopul de a premia, ci de a avea calitate în România. De aceea şi juriile au fost formate din profesori universitari. Au fost cam 500 de lucrări care s-au prezentat pe partea de concurs. Aceste simpozioane au avut mai multe părţi. A avut aşa: o expoziţie de materiale de construcţii la care au participat producători sau distribuitori. Apoi, comunicări ştiinţifice pe parte tehnică şi pe parte de arhitectură. Apoi a fost o parte omagială, care a fost doar a Inspectoratului. Aici am dat diplome. Diplome de excelenţă marilor profesori universitari, sau celor mai vechi trusturi de construcţii, s-au dat diplome pentru proiectanţi, sau pentru producătorii de materiale de construcţii. S-a muncit mult. Listele cu numele primilor zece câştigători veneau cu o zi înainte de ziua simpozionului. Apoi se făcea un montaj, se adunau toate fotografiile şi se monta un film. Totul a fost prezentat video. Într-adevăr, a lucrat şi Inspectoratul. A fost o colaborare pentru că lucrările trebuiau să fie prezentate tehnic. Oricum, mereu mi se zicea: „Vai, doamnă Jianu, iar nu avem lista!" (râde). Se stătea o zi şi o noapte ca să se pună totul la punct. În toate aceste 11 simpozioane s-au ales peste 200 de lucrări pentru Trofeul Calităţii. Se primeau nişte diplome. Şi cu diplomele, o altă poveste. Erau atât de lucioase, încât nimeni nu putea să le scrie. Primul simpozion a fost la Timişoara. N-am să uit niciodată. Am adus inspectori arhitecţi de acasă ca să încerce să scrie cu markerul diplomele. Nimeni nu putea. Până la urmă, am găsit o imprimantă veche care mergea şi acolo am făcut diplomele. Doar aşa mergea. Forum Invest (n.r. - firma organizatoare) a cumpărat imprimanta şi s-a dus cu ea prin toată ţara, unde se organizau simpozioanele. Prima întrebare când ajungeam era dacă a ajuns imprimata (râde). În sfârşit...Simpozionul avea la sfârşit şi o masă, de la care constructorii nu mai plecau. Vă spun drept... Eu aveam dureri de cap... Asta a fost...

Cum e să-ţi citeşti propriul dosar?
Eu cred că nu l-am luat în serios.  Eu am fost judecată după regulamentul Inspectoratului. Păi, regulamentul acela era făcut cu mine. Regulamentul era aprobat prin ordin de ministru când noi am trecut la Cancelaria Primului Ministru. În regulament zice că Inspectoratul poate să organizeze întâlniri ştiinţifice. Era normal ca în regulament să se stabilească ce poate organiza. Nu l-am făcut cu gândul că peste câtva timp se va organiza Trofeul Calităţii. Cred că nici nu aş fi scris aşa ceva în regulament, însă când am ajuns eu la conducere, Inspectoratul era organizatorul care dădea bani pentru un simpozion, ceva cu staţiie de betoane. Şi eu am fost cea care am zis: „Pardon, de ce să organizăm noi? Hai să organizeze staţiile de betoane şi laboratoarele, iar noi să fim invitaţi". Nu puteam să supăr un Inspectorat întreg că „nu putem organiza". Deci noi, practic, puteam organiza, dar nu puteam să încasez taxa de participare. Însă Inspectoratul nu e specializat în organizarea unui forum. Trebuia o firmă. Noi aveam dreptul să organizăm licitaţii. Câştiga Popovici sau alt Popovici…. Dacă dădeam bani din bugetul Inspectoratului, eram bine mersi.

Da, dar Inspectoratul a dat invitaţiile şi constructorii nu puteau refuza o asemenea invitaţie…
Dar cine putea să dea aceste invitaţii? Cine putea să invite? Cine trebuia să dea prefectului, primarului, nu inspectorul-şef? Ştiţi că dacă la acest simpozion veneau 100 de firme, Popovici era în pierdere? Eu ce puteam să fac? Erau săli în care au fost 400 de oameni, în alte oraşe - 900. Nu puteau intra, erau sălile pline. Stăteau ca sardelele.

Vă aşteptaţi să se adune 1.600.000 de euro în firma lui Popovici?
Eu nici n-am ştiut câţi bani s-au adunat. Nu m-a interesat partea asta. Eu, sinceră să fiu, ştiam cum sunt constructorii şi mă gândeam: dacă ăştia ai mei bagă bani în buzunar?

Şi când aţi aflat că există un dosar în care sunteţi implicată?
Ei, mai târziu, în 2006. În „Dosarul Zambaccian" mi s-a zis că mai e un dosar, mi-au zis oamenii din Inspectorat că au fost puşi să dea declaraţii. Nu s-a procedat corect! Mulţi au fost intimidaţi. 
Nimeni n-a declarat că a fost obligat să vină.

Aţi crezut vreodată că veţi fi arestată?
Da. Eu am fost singura care a zis că este un proces politic şi că vom fi condamnaţi.  Popovici n-a crezut niciodată că va fi arestat. El era şocat de ce i se întâmplă.

Să o luaţi acum de la început, ce aţi face şi ce nu aţi face în calitate de şef la Inspectoratul de Stat în Construcţii?
Aş face mai mult pentru cercetarea seismică. Începusem, dar am făcut puţin. Ce n-aş mai face? Cred că n-aş mai lucra 14-16 ore pe zi. Şi m-aş ocupa şi de familie.

Se zice că scrieţi cărţi în penitenciar....
Da. Scriu despre evoluţia soluţiilor constructive în România şi în lume. Va fi o carte de aproximativ 300 de pagini. Mă refer doar la soluţii constructive, nu la stiluri de arhitectură. Încep de la daci. Zidul dacic e unicat, dar şi cupola moldovenească. Sunt atât de frumoase...

"Eu abia la proces l-am cunoscut mai bine pe Adrian Năstase"

Când l-aţi cunoscut pe fostul premier Adrian Năstase?
În 2001, la expoziţia „Fabricat în România". Domnul Adrian Năstase era acolo cu secretarul de stat Elena Tureanu.  Da, atunci am dat pentru prima dată mâna! În 2001. „Fabricat în România" era o expoziţie organizată de Ministerul Lucrărilor Publice.  Era o expoziţie foarte mare, cu materiale de construcţii şi proiecte. O promovare de produse româneşti, la Romexpo. Pe doamna Daniela Năstase am cunoscut-o înainte, pentru că eu am semnat contractul de lucrări la blocul din Zambaccian. Asta era în '99, cred. Nu ţin foarte bine minte anii, dar cred că în '99. Dumneaei a venit în Bacău, am discutat despre acest proiect. Ea a venit cu proiectul şi eu i-am zis că această clădire (n.r. - vila din Zambaccian) nu va sta în picioare. Atunci am discutat posibilitatea unei asocieri.

De ce nu va sta construcţia în picioare?
Hmmm… nu eram eu de acord cu structura ei de rezistenţă. Era o structură pe stâlpi cu planşee, fără grinzi. Atunci am reproiectat. Şi mai mult, avea o soluţie de fundare extrem de costitoare. S-a făcut atunci o asociere între Conimpuls (n.r. - firma lui Sergiu Sechelariu) şi cabinetul de avocatură al lui Adrian Năstase.  Eu m-am uitat în proiect şi am zis că nu se poate să faci aşa nişte fundaţii, care costă cât o casă. Soluţia era foarte complicată. Atunci am modificat proiectul. S-a ajuns la un proiect simplu. Am fost interesată să modific proiectul, fiind un contract de asociere. Ei au dat terenul, contra unui apartament. Clădirea aceea avea patru apartamente. Fiecare apartament avea 300 de metri patraţi. Atunci am cunoscut-o pe doamna Năstase. Ea e sociolog. Ea ştia că dacă se mută într-o casă nouă trebuie să se obişnuiască un an de zile cu noua locuinţă. A vrut ca apartamentul ăsta să fie compartimentat exact precum cel în care a locuit. Da, deci m-am mai întâlnit cu doamna Năstase pe parcursul acestei proiectări şi reproiectări a clădirii. În anul 2000 am început lucrările şi cu fiecare proprietar am purtat discuţii. Sergiu Sechelariu avea două apartamente. El şi le-a ales şi cu fiecare am purtat diverse discuţii. Să ştiţi că doamna Daniela Năstase este o persoană foarte comunicativă. E foarte uşor să stai de vorbă cu dumneaei. 

Cu Adrian Năstase v-aţi întâlnit în perioada procesului?
Tot timpul, în sală. Eu acum m-am cunoscut mai bine cu Adrian Năstase.

Aţi afirmat odată că aţi vrut să vă sinucideţi decât să ajungeţi la închisoare.
Da, aşa e. Eu, ca să dorm, iau medicamente. Mă interesasem. Cu zece pastile mă omoram.

Cine v-a împiedicat?
Năstase. Cu o zi înainte să mă aresteze pe mine, l-au luat pe Năstase. Şi am văzut că dacă el s-a împuşcat nu s-a schimbat nimic, nici eu nu schimb nimic dacă mă sinucid. Năstase m-a lămurit. Şi atunci am renunţat. Când am ajuns aici, m-am mai liniştit. Oricum, nu m-am obişnuit cu ideea. Ideea, las-o deoparte! M-am obişnuit cu personalul, cu colegele de cameră, nu cu ideea. Eu nu m-am uitat la această clădire. Chiar nu ştiu cum arată spaţiul ăsta în care stau. Am refuzat să mă uit la el. Nici în ce lună suntem nu ştiu. În arest, la poliţie, cât am stat am scris permanent. Cred că am scris zeci de pagini. Am scris despre tot ce făceam şi ce simţeam. Nu am recitit acele pagini. Nici nu ştiu dacă le voi reciti vreodată. Nu ştiu dacă voi putea...

„Tot dosarul meu  a plecat de la  Sergiu Sechelariu"

Cum a fost relaţia dumneavoastră cu Sergiu Sechelariu?
În Bacău, eu am avut o relaţie bună cu el. Eu aveam problemele mele tehnice, el întreţinea relaţii normale într-o firmă de construcţii, pe partea de logistică şi licitaţii. Regretul meu e că până la urmă s-a comportat aşa cum s-a comportat…Cum? Oribil! Dar vedeţi, eu l-am ales colaborator, vina e a mea. Sunt necăjită… Eu stau în aceeaşi curte cu el în Luncani (n.r. - un sat la aproximativ 10 km distanţă de Bacău, spre Moineşti). Acum câţiva ani a fost secetă. Atunci mi-a tăiat ţeava de apă. M-a lăsat fără apă. Aveam instalaţia comună. Culmea, contractul de apă era pe numele meu şi eu plăteam apa. Nu ştiu ce-a fost în capul lui. Cred că o răutate personală. În plus, tot ce mi se întâmplă mie acum pleacă de la el. Tot dosarul meu a plecat de la Sergiu Sechelariu. Cristina Popa, omul lui, a făcut şapte autodenunţuri în dosarul ăsta.

De ce? Care a fost motivul pentru care Sergiu Sechelariu v-a considerat brusc un adversar?
Ura. La el totul e ură. În instanţă a dat o declaraţie după care eu am plâns. Nu am crezut că s-a putut schimba aşa de tare omul ăsta. Eu am lucrat cu el atâţia ani. A venit la mine acasă, a mâncat la mine acasă. Fata lui, Selena, a stat la mine în casă şi acum nu-mi spune „bună ziua".

Concret, ce a spus?
În instanţă a zis lucruri incredibile. L-a întrebat judecătorul cu ce se ocupă şi a zis că nu se mai ocupă de construcţii, ci doar de vânătoare. Apoi a zis că este doctor în ştiinţe şi că a vrut să fie primar al Bacăului. Un judecător i-a spus că un primar nu are un salariu prea mare. Atunci Sechelariu a zis că nu contează, că el vrea să rămână în istorie. A mai zis apoi că a pierdut alegerile de acum cinci ani fiindcă fratele lui avea reputaţie proastă. Atunci, eu am plâns. Nu poţi să spui aşa ceva despre fratele tău în faţa unor oameni pe care nu-i cunoşti. Eu am fost foarte afectată. De aceea am zis că o admir foarte mult pe Laudeta, soţia lui Dumitru Sechelariu, Dumnezeu să-l ierte!, şi îi doresc să aibă forţa să-şi crească liniştită copiii. Sergiu nu şi-a mai revenit de când a fost dat afară din funcţia de secretar de stat. La DNA a dat o declaraţie care ar fi stat în picioare indiferent cine ar conduce România. Eu cred că i-a făcut-o cineva. În 2005, Sergiu m-a primit cu bodyguarzii în firma pe care eu au făcut-o.

Ce a fost „Trofeul Calităţii"
„Trofeul Calităţii" a fost o manifestare tehnică de premiere a celor mai bune lucrări de construcţii, organizată în 11 centre regionale, plus o finală naţională. Deşi Inspectoratul de Stat în Construcţii avea dreptul de a organiza asemenea manifestări şi de a încasa taxe de participare, decizia a fost de a încredinţa organizarea evenimentul firmei Forum Invest, condusă de Bogdan Popovici. Invitaţiile de participare către firme erau lansate de către Inspectorat, ceea ce a fost văzut ca o formă de presiune asupra constructorilor, care nu puteau risca un refuz, din moment ce ISC le controla activitatea. Taxele de participare au fost de 15 milioane de lei vechi pentru fiecare firmă şi 5 milioane pentru persoanele fizice. S-au strâns din aceste taxe 67 de miliarde de lei vechi, dar din care doar 5 miliarde au fost cheltuiţi efectiv pentru simpozioane, restul rămânând în conturile firmei Forum Invest. De aici, prin diverse manopere contabile, aceştia au fost disipaţi prin alte patru firme aparţinând tot lui Bogdan Popovici şi au fost ulterior regrupaţi, sub forma unor contracte fictive, în conturile tipografiei Eurografica, aparţinând lui Mihail Cristian Vasile, care a tipărit afişele electorale ale lui Adrian Năstase. Principala acuzaţie adusă Irinei Jianu este că ISC avea dreptul să reţină acei bani, care au constituit prejudiciul calculat de procurori, şi să achite către Forum Invest doar serviciile de organizare tehnică a manifestării.