Globuri de Crăciun de la poliţişti pentru băcăuani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii băcăuani au împărţit globuri de Crăciun şi pliante de informare în Autogara Bacău şi în Complexul Comercial Arena Mall.

Activităţile s-au desfăşurat în cadrul campaniei de prevenire a furturilor din locuinţe “Tu ce „Cadou” faci hoţilor de Sărbători?”..

Poliţiştii au oferit cetăţenilor, în spiritul sărbătorilor de iarnă, globuri realizate pentru promovarea campaniei. însoţite de informaţii utile privind modalităţile de prevenire a infracţiunilor de furt din locuinţe, buzunare, din/de auto, înşelăciune sau tâlhărie.

Trebuie să acordăm cu toţii, înainte de a pleca în călătorie, o importanţă deosebită asigurării locuinţei pentru a nu avea surprize neplăcute atunci când ne întoarcem acasă. Infractorii vor profita din plin atunci când ştiu că suntem plecaţi de la domiciliu şi nu am luat minime măsuri de protecţie a locuinţei, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.

Pentru a reduce riscul de a deveni victima a infracţiunii de furt din locuinţe şi pentru protecţia casei  dumneavoastră atunci când sunteţi plecat în vacanţă, Poliţia vă recomandă:

  • în cazul absenţelor de la domiciliu, discutaţi acest lucru cu persoanele de mare încredere. Rugaţi vecinii apropiaţi să vă supravegheze locuinţa sau să acţioneze în aşa fel încât să nu se simtă lipsa dumneavoastră;
  • faceţi încărcarea bagajelor în autoturism cu multă discreţie;
  • nu lăsaţi bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic prin al căror conţinut să se certifice absenţa dumneavoastră;
  • o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune poate deruta eventualii musafiri nepoftiţi atunci când părăsiţi locuinţa.
  • Stabiliţi cu vecinii să sesizeze poliţia imediat la numărul de urgenţă 112 ori de câte ori observă persoane suspecte în apropierea locuinţei dumneavoastră.

Alte articole:

Tâlhari prinşi în flagrant de un poliţist aflat în timpul liber

Mandat de arestare pentru primarul comunei Luizi Călugăra

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite