Copil de 8 ani din Bacău dispărut de acasă, căutat o noapte întreagă de zeci de poliţişti şi jandarmi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii l-au căutat pe copil. FOTO: Arhivă Adevărul
Poliţiştii l-au căutat pe copil. FOTO: Arhivă Adevărul

Un copil în vârstă de 8 ani cu probleme medicale, dispărut de la locuinţa bunicilor din localitatea băcăuană Livezi, a fost găsit dormind într-o curte, duminică, într-un sat vecin, după o noapte întreagă de căutări desfăşurate de zeci de poliţişti, jandarmi şi localnici.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bacău, băieţelul a plecat singur de la locuinţa bunicii sale în cursul serii de sâmbătă, dispariţia sa fiind anunţată prin numărul de urgenţă 112 de către tatăl copilului, transmite Mediafax.

Zeci de poliţişti, jandarmi şi localnici s-au mobilizat pentru găsirea copilului, acesta fiind văzut ultima dată la un loc de joacă din localitatea Livezi, situat la aproximativ 500 de metri de locuinţa bunicilor.

"Forţele mobilizate au desfăşurat activităţi de căutare toată noaptea, inclusiv în zonele împădurite din apropiere. Abia în cursul dimineţii de duminică, o persoană dintr-o localitate aflată peste un deal situat la aproximativ doi kilometri de satul bunicilor minorului, a anunţat, prin intermediul numărului de urgenţă 112, că a găsit copilul dormind, în curtea locuinţei unor vecini. Băieţelul nu prezenta urme de violenţă, însă era speriat", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru, pentru Mediafax.

Recuperat de echipele de căutare, copilul a fost transportat la Spitalul Municipal Oneşti pentru a fi examinat din punct de vedere medical.

CITIŢI ŞI:

Alertă pentru un copil dispărut la Medgidia. Un câine ciobănesc german l-a găsit după 5 ore

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite