Cel mai vechi hotel din Bacău este de vânzare. Primăria doreşte să-l cumpere la un preţ de maxim 150.000 de euro
0Lichidatorul firmei care deţine cel mai vechi hotel al Bacăului, aflat în centrul oraşului, în acelaşi corp de clădire cu Teatrul Municipal Bacovia, doreşte să vândă imobilul. Deoarece este clădire de patrimoniu, prima ofertă pentru a cumpăra Hotel Athenee Palace a fost făcută autorităţilor.
Zilele acestea, aleşii din Consiliul Judeţean Bacău au decis să nu-şi exercite dreptul de preemţiune asupra Hotelului Central, care a funcţionat înainte de venirea comuniştilor sub numele de Athenee Palace. În acelaşi timp, Consiliul Local Bacău a decis să-şi exercite dreptul prioritar de a-l cumpăra, dar nu la preţul propus de evaluator, de 211 mii de euro, ci la maxim 150 de mii de euro, după ce proprietarul va face o expertiză a valorii imobilului.
Clădirea Hotelului Athenee Palace este lipită de cea a Teatrului Municipal Bacovia, care se află în patrimoniul municipiului Bacău. Primăria ar dori ca la acest preţ să pună mâna pe un teren de peste 1800 de metri, plus un corp de clădire P+3, cu o suprafaţă construită de 1266 de metri pătraţi, din care o suprafaţă utilă de 925 de metri pătraţi.
Hotelul Athenee Palace ar putea fi locul ideal pentru cazarea artiştilor care au spectacole în municipiul Bacău, pe bani publici, pentru care, deseori municipalitatea decontează sume foarte mari. Imobilul are însă nevoie de reparaţii capitale, de modernizarea spaţiilor existente, dar şi de reabilitarea faţadei, în conformitate cu proiectul iniţial.