A treia lună de arest la domiciliu pentru conferenţiarul  Costică Lupu, de la Universitatea „Vasile Alecsandri“. Este acuzat de luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul Costică Lupu a fost ţinut toată vara în arest la domiciliu
Profesorul Costică Lupu a fost ţinut toată vara în arest la domiciliu

Tribunalul Bacău a admis cererea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu pentru conferenţiarul universitar Costică Lupu, Departamentului  pentru Pregătirea Personalului Didactic al Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău. El a fost reţinut pe 31 mai, acuzat de nouă infracţiuni de luare de mită. Curtea de Apel Bacău a respins pe 31 iulie contestaţia profesorului, care va sta la domiciliu cel puţin până pe 28 august.

Conferenţiarul universitar Costică Lupu, şeful DPPD de la Universitatea de stat din Bacău, mai stă în arest la domiciliu, potrivit ultimei decizii a magistraţilor, cel puţin până pe 28 august, când se va pune din nou în discuţie măsura preventivă necesară în cazul lui. Profesorul a fost prins de procurori în plină sesiune, când a primit bani în schimbul unor note favorabile la examene. Este cunoscut ca un apropiat al fostului rector Valentin Nedeff, încă din perioada în care Costică Lupu conducea Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan cel Mare“ din Bacău iar fiii şefului Universităţii urmau cursurile la acest liceu.
A fost numit şef DPPD în 2014, când avea grad de lector, deşi la acest departament existau şi cadre didactice cu grade superioare. După reţinerea din data de 31 mai, actuala conducere a Universităţii „Vasile Alecsandri“ a decis suspendarea lui din funcţie şi redistribuirea atribuţiilor.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite