Stadionul de 1o milioane de euro ridicat la Arad. Structura metalică a acoperişului este o premieră tehnică la nivel naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se  lucrează la ridicarea stadionului FOTO Adevărul
Se  lucrează la ridicarea stadionului FOTO Adevărul

Aradul va avea din 2018 un stadion încadrat la categoria 1A, nivelul maxim pentru astfel de construcţii în România. Va avea o capacitate de 12.700 de locuri.

Muncitorii angajaţi pentru construcţia stadionului lucrează în prezent la montarea structurii de rezistenţă a acoperişului la tribuna II. Reprezentanţii Primăriei Arad spun că structura este una deosebită ca deschidere şi conformaţie tehnică.

„Vorbim despre o deschidere la arc de 120 metri (o premieră la nivel naţional). Toată structura metalică de acoperiş pentru tribuna II cântăreşte 147 tone. Este şi motivul pentru care au apărut unele probleme logistice de transport, iar unele elemente au necesitat asamblare la faţa locului. Cinci macarale au lucrat concomitent pentru montarea tuturor elementelor structurii”, spun reprezentanţii Primăriei Arad.
Urmează amenajarea cele două peluze, iar ultimul pas este tribuna principală.

Până acum constructorii au desfăşurat lucrări la subsolul clădirii principale, dar şi la cele patru gradene. La rândul lor, acestea au o structură impresionantă: stâlpii au dimensiuni de 90/80 centimetri în secţiune şi 12 metri înălţime.

Antreprenorul estimează că până la finele acestui an va fi finalizată etapa de extindere a capacităţii stadionului.

stadion arad

FOTO: Adevărul 

„Când stadionul va fi finalizat şi recepţionat vom putea găzdui atât competiţii sportive cât şi evenimente culturale de dimensiuni mari. Tot ce înseamnă locuri în tribună înseamnă locuri acoperite, întreg stadionul este proiectat cu acoperiş. Acesta este creat după o structură identică, cu cea de la Cluj”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Investiţia totală se ridică la aproximativ 11 milioane de euro. Din această sumă, 8 milioane de euro vor fi asiguraţi de la bugetul local al Primăriei Arad, iar 2,5 milioane de euro ar urma să fie viraţi de către Guvernul României.

Lucrările au început în data de 20 iunie 2014 şi trebuiau finalizate în 36 de luni, însă termenul a fost depăşit, cel mai probabil stadionul va fi gata în vara anului viitor.

Vă mai recomandăm:

Povestea fraţilor Neuman, cea mai influentă familie din istoria Aradului. Cum au ridicat legendarul stadion UTA, arenă asemuită Highbury-ul londonez

FOTO VIDEO România va mai avea un stadion de cinci stele. Este vorba despre UTA

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite