Laureatul Premiului Nobel, Ştefan Hell, reîntors în România după 34 de ani de exil: „Rădăcinile le duci cu tine în lume“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stefan Hell a vorbit cu emoţii în faţa celor prezenţi FOTO Bogdan Iancu
Stefan Hell a vorbit cu emoţii în faţa celor prezenţi FOTO Bogdan Iancu

Laureatul premiului Nobel pentru Chimie în 2014, profesorul Stefan Hell (53 de ani), s-a întors în locul în care a trăit timp de 15 ani. Este vorba despre oraşul arădean Sântana, al cărui cetăţean de onoare a fost făcut joi, 26 mai. Chimistul a vorbit despre plecarea lui din ţară, petrecută în anul 1978, şi reîntoarcerea acasă.

Stefan Hell a fost întâmpinat cu aplauze şi multă recunoştinţă de către reprezentanţii liceului din Sântana care-i poartă numele. Au participat la întâlnire şi oamenii de afaceri din localitate, care l-au numit „ambasador business“.

 „Deşi a trecut mult timp, Aradul şi regiunea aceasta unde am petrecut 15 ani din viaţă fac parte din identitatea mea şi aşa va fi pentru totodeuna. Mai mult chiar, e locul unde am mers prima oară la şcoală. Primii opt ani de şcoală i-am petrecut la Sântana, unde am copilărit şi am avut norocul de profesori, care au făcut o treabă minunată. O bună parte din plăcerea mea de a studia şi cerceta mi-a fost indusă pe atunci în aceste locuri”, spune Ştefan Hell.

Profesorii şi elevii liceului spun că sunt mândri că la şcoala respectivă a învăţat un om de o asemenea valoare. „Suntem foarte mândri că un elev al şcolii din Sântana a ajuns aşa departe. Noi avem elevi buni care se întorc să ne viziteze şi la câţiva ani după terminarea şcolii”, spune Cristian Tudose, profesor. Cei mai încântaţi sunt absolvenţii clasei a XII-a care vor rămâne în istorie, ca prima generaţie care a terminat liceul cu noua denumire. Adică Liceul Tehnologic «Ştefan Hell».

Liceul din Sântana îi poartă numele FOTO Bogdan Iancu 

stefan hell

„Când am plecat din Sântana cu părinţii, cu trenul, aveam 15 ani, credeam că mă voi întoarece într-un an sau doi ca mai toţi cei care au plecat din Sântana pentru a-şi face o nouă viaţă în Germania. Prietenii şi rudele mi-au rămas în Sântana, până şi câinele meu, pe care îl credeam cel mai inteligent, a rămas aici. Omul nu ştie niciodată ce îi rezervă viitorul. Lucrurile nu s-au întâmplat aşa cum m-am gândit. Nu m-am putut întoarce până în 2012, la circa 34 de ani după ce am plecat. Aveam aproape 50 de ani şi veneam împreună cu soţia mea şi cu cei trei copii ai mei, toţi născuţi în Germania. Am găsit aici lucruri şi oameni noi, dar au fost şi câteva clădiri, de exemplu care au rămas neschimbate”, a declarat Ştefan Hell.

Acesta spune că atunci când a vizitat Sântana împreună cu familia lui a mers şi la casa în care a crescut. „M-a bucurat întâmpinarea prietenească din partea celor care acum locuiesc acolo. Pe de altă parte, m-am bucurat şi de lucrurile care au rămas neschimbate. O altă clădire care a rămas neschimbată este cea a Bisericii Romano-Catolice. Era clădirea pe care o respectam cel mai mult, copil fiind îmi era teamă de ea, era înaltă şi cu ceas. La vremea aceea copiii nu aveau ceas la mână aşa că mă uitam la ceasul bisericii. Trebuia să nu ajung târziu la şcoală sau la masă, de la joacă. Şi şcoala era o clădire importantă. Îmi aduc aminte şi de clădirea nouă a şcolii, deoarece i-am ajutat pe muncitori la cărarea materialelor. Îmi aduc aminte mereu şi de profesorul de chimie. Apreciez mult profesorii de aici”, mai adaugă câştigătorul Premiului Nobel.

stefan hell

Hell, alături de primarul oraşului Sântana FOTO Bogdan Iancu 

Stefan Hell a mai vorbit despre familia sa, dar a povestit şi o întâmplare care l-a marcat. „Atunci dacă plecai din ţară nu puteai să duci bunuri cu tine, aşa că am vândut mobila. Ea a fost cumpărată de o familie din cartierul nou al Sântanei. Pe vremea acea nu aveau multe familii telefon, aşa că m-au trimis părinţii la cei care au cumpărat mobilă să vină după ea. Cum nu eram foarte familiar cu cartierul nou, am întrebat o bătrână care era în trecere dacă nu cumva ştie unde e strada respectivă. «S-a uitat la mine şi mi-a spus: îmi pare rău tinere ca şi tine nici eu nu sunt din Sântana». În momentul acela m-a durut vorba ei. Din generaţii intregi familia mea este născută şi crescută în Sântana aşa că dacă cineva este din Sântana acela sunt eu. Vremea a trecut şi multe s-au schimbat, dar rădăcinile le duci cu tine în lume”, mai spune Stefan Hell, despre copilăria lui.

Amintim că în luna octombrie 2014, alături de Eric Betzig şi William E. Moerner, arădeanul a câştigat premiul Nobel pentru chimie „pentru dezvoltarea microscopiei fluorescente cu super-rezoluţie”. Stefan W. Hell s-a născut pe 23 decembrie 1962 în comuna Sântana din judeţul Arad. El a făcut şcoala gimnazială I-VIII la Sântana. Dirigintele lui era Marta Folmann, iar ca profesor de chimie îl avea pe Ioan Klink.

Vă mai amintim:

FOTO Pe urmele lui Stefan Hell, câştigătorul Nobelului pentru Chimie. Cercetătorul german are o casă în oraşul Sântana

EXCLUSIV Stefan W.Hell, al doilea elev de la Liceul „Nikolaus Lenau” din Timişoara care a câştigat un Nobel

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite