Imagini de la misiunea de căutare a familiei căzute în Dunăre. Ce au găsit scafandrii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei scafandri din cadrul Detaşamentului de pompieri Arad s-au deplasat, duminică dimineaţa, în misiune în localitatea Coronini din judeţul Caraş-Severin, pentru a sprijini colegii de la ISU Caraş în căutarea a 4 persoane căzute cu autoturismul în Dunăre.

Căpitan Domşa Călin, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al Judeţului Arad, spune că după aproximativ 5 ore de căutări forţele de intervenţie de la faţa locului împreună cu scafandrii arădeni: plt. maj. Cerb Veţian, plt. maj. Neamţu Adrian şi plt. adj. Palcu Cristian, au reuşit să găsească autoturismul care a fost scos la mal, însă cele 4 persoane nu au fost găsite în el.

Amintim că o maşină în care se aflau cinci persoane, între care un copil, a căzut în Dunăre, în judeţul Caraş-Severin, în dimineaţa zilei de sâmbătă, 7 octombrie. În accident se presupune că şi-au pierdut viaţa patru oameni, membri ai unei familii de muzicanţi. Şoferul de 44 de ani din Berzasca, a reuşit să se salveze şi a fost transportat la spitalul din Moldova Nouă.

FOTO: ISUJ Arad 

masina scoasa dunare

Celelalte patru persoane, din spusele şoferului, se pare că ar fi vorba despre o familie din Sicheviţa: soţ, soţie şi doi copii. Soţul 48 de ani, soţia de 40, un copil, care avea 22 de ani  şi al doilea copil, un minor de trei ani. Aceştia ar fi rămas blocaţi în maşină.

Mai puteţi citi: VIDEO UPDATE Maşina care a plonjat în Dunăre cu cinci oameni în ea a fost scoasă la mal. Familia dată dispărută nu a fost găsită în autoturism

VIDEO/UPDATE Maşina căzută în Dunăre cu cinci oameni în ea a fost găsită. Familia despre care se bănuia că a rămas blocată în maşină nu a fost găsită

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite