FOTO Degustare de vin cu raţă, muşchi de vită şi brânzeturi, în scop caritabil, organizată de Asociaţia „Casa cu Lacăt”
0
Zeci de persoane au participat, joi seara, la Hotel Coandi, la un eveniment caritabil organizat de nou înfiinţata Asociaţie „Casa cu Lacăt”.
Evenimentul intitulat „Cheia Speranţei” a avut ca scop ajutarea copiilor de la un complex social din judeţul Arad.
În cadrul acestuia, cei ce au participat au degustat diferite tipuri de vinuri care au fost asortate cu mâncăruri alese (piept de raţă pe varză călită, muşchi de vită la grătar cu sos de vin roşu, brânzeturi asortate, salată de ton, etc).
Scopul a fost acela de a strânge fonduri pentru modernizarea Complexului de Servicii Sociale Ineu.
Directorul asociaţiei, Daniel Haş - spune că acţiunea a reprezentat primul eveniment caritabil organizat de „Casa cu Lacăt”.
„Prin acţiunile noastre ne propunem să îi sprijinim moral şi financiar pe cei aflaţi în situaţii deosebite, cu diverse nevoi, indiferent de rasă, naţionalitate, cultură sau orientare, să încurajăm tinerele valori şi să promovăm cultura. Evenimentul organizat acum are ca scop reabilitarea Complexului de Servicii Sociale Ineu. Pe această cale doresc să le mulţumesc tuturor colaboratorilor care au contribuit pentru ca acest eveniment să aibă loc. Pentru degustarea de vin, avem alături de noi un somelier experimentat, pe Laurenţiu Andea de la Celebrity Cruses”, a declarat Daniel Haş. Despre nevoile celor de la Complexului de Servicii Sociale Ineu a vorbit Radu Igaş.
Reprezentanţii Asociaţiei „Casa cu Lacăt” au declarat că îşi doresc ca astfel de activităţi să constituie o permanenţă.
Vă mai recomandăm: Evenimentul caritabil „Artă pentru viaţă“, la a noua ediţie
Fundatia „Renaşterea“ a organizat vineri, 4 aprilie, a noua ediţie a evenimentului caritabil „Artă pentru viaţă“, sub înaltul patronaj al Ambasadorului Confederaţiei Elveţiene la Bucureşti, E.S. Jean Hubert Lebet.
Eveniment caritabil la Vaslui, sub egida Rotaract: Un lampion, o dorinţă!
Un nou eveniment caritabil, marca Rotaract, va avea loc sâmbătă în municipiul Vaslui. Sute de vasluieni sunt aşteptaţi să înalţe lampioane spre cer, pentru susţinerea unui caz umanitar.






