FOTO Copilul abandonat în scara unui bloc este „adoptat” de voluntari. Darius este jucăuş şi zâmbăreţ
0Copilul abandonat de către mamă în scara unui bloc, săptămâna trecută, nu este singur. Mai mulţi tineri din Arad care fac parte din Centrul Judeţean de Voluntariat Arad, sensibilizaţi de cazul bebeluşului părăsit au luat legatură cu conducerea Spitalului Judeţean şi au mers în vizită la Darius.
Un băieţel de un an şi patru luni, frumos şi jucauş. La apelul lor, arădenii s-au mobilizat şi au întins şi ei o mână de ajutor. Astfel, copilul s-a ales cu o „familie” numeroasă, care îl vizitează şi îi duce cele necesare.
„Am găsit un băieţel foarte frumos. S-a împrietenit pe rând cu fiecare dintre noi şi după câteva minute ne zâmbea smechereşte. Semn că este un copil social şi. . .atât cât au putut părinţii s-au ocupat de el. Reacţiile lui nefiind cele ale unui copil retras. Cu toate astea, soartea lui Darius, acum, tinde a fi una tristă. . . Noi, am ajutat cât am putut, însă ştim că un copil are nevoie de multe, de la mâncare, la pampers şi altele car ţin de igienă. Am apelat la arădeni pentru acest lucru şi am avut succes”, spune Anamaria Nyeki, cea care coordonează echipa de voluntari.
Colega ei, Bianca Morariu a afirmat:
„Ca o concluzie a vizitei noastre vă putem spune că oricat de mult s-ar strădui americanii să ţeasă poveşti spectaculoase în filme, oricât s-ar chinui nemţii să filosofeze gri-ul vieţii, oricat s-ar strădui francezii să ne pună pe pelicula absurdul situaţiilor. . . viaţa îi face pe toţi scenariştii din lume să palească şi să se simtă mici şi plicticoşi”.
După prima vizită la Darius au urmat şi altele, în care voluntarii au dus lucrurile primite de la cetăţeni. Arădenii au înţeles că băieţelul are nevoie de ajutor şi i l-au dat. Astfel, se poate spune că Darius este înconjurat acum de căldură.
Copilul va mai sta aproximativ o săptămână în spital după care va fi dus la un centru de îngrijire. Mama lui este în continuare anchetată şi cel mai probabil i se va întocmi dosar penal.
Darius a fost abandonat de către mama lui în noaptea de 8/9 ianuarie 2013, într-o scară a blocului A 12, din cartierul Aurel Vlaicu. Aceasta a fost prinsă la câteva ore după abandon. Este vorba despre o tânără de 20 de ani, care locuieşte în oraş fără forme legale şi care a fost văzută de localnici cerşind.