Falcă anunţă că va sesiza Avocatul Poporului în legătură cu modificările aduse Codului Fiscal şi îi îndeamnă pe ceilalţi primari să i se alăture

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă (PNL), a declarat, marţi, pentru News.ro, că va sesiza Avocatul Poporului în legătură cu modificările aduse Codului Fiscal prin Ordonanţa de Urgenţă adoptată săptămâna trecură şi le-a recomandat tuturor primarilor care vor avea bugetul afectat să facă la fel “pentru a avea forţă de a schimba legislaţia”.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, care este şi preşedintele judeţean al PNL, a declarat pentru News.ro că va depune o sesizare la Avocatul Poporului pe tema modificărilor aduse Codului Fiscal prin Ordonanţă de Urgenţă.

Falcă a spus că bugetul Aradului va fi diminuat cu circa 16 milioane de euro în 2018, bani care ar fi fost folosiţi pentru investiţii.

El le-a cerut tuturor primarilor, indiferent de partidul din care fac parte, să depună sesizări la Avocatul Poporului.

"Fiecare primar să depună individual astfel de sesizări, pentru a se vedea impactul pe care îl are în societate această Ordonanţă de Urgenţă şi pentru a avea forţă de a schimba legislaţia”, a spus liderul PNL Arad.

El a adăugat că "în cadrul administraţiilor locale se caută soluţii pentru a se anula hoţia pe care PSD a făcut-o faţă de comunităţile locale”.

"Dorim ca Avocatul Poporului să ceară Curţii Constituţionale analiza acestei Ordonanţe de Urgenţă pe două aspecte importante: în primul rând să definim urgenţa pentru a putea emite o astfel de ordonanţă de urgenţă şi în al doilea rând să arătăm inexistenţa compensaţiilor pentru administraţiile locale. Se ştie că atunci când discutăm despre autonomie locală, trebuie să compensăm din partea guvernului central lipsurile pe care legislaţia naţională le ataşează administraţiei locale”, a mai spus Falcă.

Întrebat dacă a discutat şi cu primari din alte partide pentru a sesiza Avocatul Poporului, Falcă a răspuns: "Unii primari din PSD comunică cu noi, dar nu vor să aibă şi o expunere publică. Vedeţi că şi primarul din Iaşi a anunţat că face demersuri împotriva modificărilor Codului Fiscal”.

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat, marţi, că va da în judecată Guvernul şi va cere instanţei să nu se aplice ordonanţa cu privire la modificările Codului Fiscal. El a afirmat, pentru News.ro, că ordonanţa emisă săptămâna trecută de Guvern va avea ca efect umilirea administraţiilor locale faţă de centru şi că, pentru a obţine bani, va trebui să te ”căciuleşti” în permanenţă.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite