Au început înscrierile la Palatul Copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Palatului Copiilor Arad anunţă că se fac pregătiri intense pentru începerea noului an şcolar 2013-2014.

Astfel, copiilor preşcolari, elevilor din ciclurile primar şi gimnazial şi celor din învăţământul profesional şi liceal li se pun la dispoziţie peste 30 de cercuri educativ-aplicative, din care două sunt absolut noi: Cercul „Prietenii Pompierilor” şi Cercul „Educaţie pentru cetăţenie democratică/oratorie şi dezbateri/voluntariat”.

„Prietenii pompierilor vor afla lucruri interesante despre munca pompierilor şi ce pot face pentru a preveni incendiile. Copiii care aleg Educaţie pentru cetăţenie democratică, vor în­văţa să susţină şi să promoveze drepturile omului şi vor fi implicaţi, printre altele, în activităţi care au drept scop promovarea voluntariatului”, a spus Ioana Lung, directoarea instituţiei.

Elevii interesaţi de cultură se pot înscrie la jurnalistică, teatru, teatru de păpuşi sau cultură şi civilizaţie (română, engleză, germană, franceză); pe micii jurnalişti îi aşteaptă în octombrie exerciţii de dicţie, de dezvoltare a limbajului, ore de lectură şi concursuri specifice domeniului, precum şi o revistă online (www.menestrel.ro), în care vor fi publicate articolele realizate la cerc.

Talentul la dans poate fi valorificat prin frecventarea cercurilor de dans modern şi sportiv sau prin înscrierea în ansamblul folcloric. Pasionaţii de artă pot să frecventeze cercurile artistice (artă decorativă, canto – muzică uşoară, taraf, vioară, chitară, pian, muzică populară, formaţie de muzică uşoară, desen/pictură, ceramică, pictură pe sticlă).

Iubitorii de sport au, la rândul lor, posibilitatea de a opta pentru judo, tenis de masă, şah, gimnastică/aerobic, orientare turistică şi karate, iar cei pasionaţi de ştiinţele tehnico-aplicative pot alege IT Multimedia, grafică pe calculator, aeromodele, karting, geologie – protecţia mediului. Mai multe informaţii despre cercuri se pot afla vizitând în internet pagina www.palatulcopiilorarad.ro.

Înscrierile au început de ieri, 19 august, şi vor continua până pe 31 august de luni până vineri între orele 9,00- 16,00, sâmbăta orarul înscrierilor fiind între 9,00  şi 13,00. Din 2 septembrie până pe 27 septembrie orarul înscrierilor în zilele de luni-vineri se va prelungi până la orele 18:00.

Toate cursurile sunt gratuite, iar pentru înscriere este necesară doar o copie după certificatul de naştere. Cei care vor opta să frecventeze cursurile sportive şi de dans vor trebui să prezinte şi o adeverinţă medicală „apt pentru efort fizic”, aceasta urmând a fi predată îndrumătorului cercului la începerea cursurilor.

Vă mai recomandăm: Înscrie-ţi piciul la Palatul Copiilor. Cursurile oferite sunt gratuite

Cursuri de chitară la Palatul Copiilor

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite