Viorica Dăncilă, propunerea PSD pentru funcţia de premier: legăturile cu Dragnea şi ce are în comun cu Carmen Dan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorica Dăncilă, propunerea PSD pentru funcţia de premier, după demisia lui Mihai Tudose, are origini în Teleorman şi o legătură veche cu Liviu Dragnea. Este din Videle, acelaşi oraş din care vine şi Carmen Daniela Dan, Ministrul Afacerilor Interne.

Viorica Vasilica Dăncilă este europarlamentar, aflată la al doilea mandat şi preşedinta organizaţiei de femei a PSD. Cu origini în Teleorman, născută la Roşiorii de Vede, pe 16 decembrie 1963, Viorica Dăncilă este o apropiată a liderului PSD, Liviu Dragnea.

Viorica Dăncilă este membru PSD, încă din 1996. În perioada 2004-2008 a fost preşedinte al Organizaţiei de Femei PSD Videle şi consilier local în aceeaşi localitate. Din 2005 până în 2009 a fost preşedinte al Organizaţiei Judeţene de Femei a PSD Teleorman şi membru în Consiliul Naţional al PSD. Între 2003 şi 2011 a fost preşedinte al Organizaţiei PSD Videle. A candidat de două ori, fără succes, din partea PSD, la Primăria Videle.

Dăncilă a fost consilier judeţean PSD în intervalul 2008-2009, pe când Dragnea era preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman.

De profesie, Dăncilă este inginer. A absolvit Facultatea Forajul Sondelor şi Exploatarea Zăcămintelor de Hidrocarburi, Ploieşti în 1988. În perioada 1989-1997 a fost profesor la Liceul Industrial Videle, iar din 1997 până în 2009 a fost inginer la Petrom SA, sucursala Videle la Serviciul Monitorizare Producţie Ţiţei şi Gaze. Europarlamentarul propus pentru funcţia de premier şi-a completat studiile în 2006 cu un master ''Spaţiul Public European'' la SNSPA Bucureşti.

Potrivit CV-ului, europarlamentarul este specializat ”în programarea şi managementul proiectelor, bazele economiei petroliere şi luarea deciziilor, expert în armonizarea legislativă — integrare europeană”.

Viorica Dăncilă a fost aleasă europarlamentar PSD -PC în 2009. În cadrul Parlamentului European a activat ca membru supleant al Comisiei pentru control bugetar şi al Delegaţiei pentru relaţiile cu ţările din Mashrek şi membru titular în Comisia pentru bugete şi în Delegaţia pentru relaţiile cu Israel. În anul 2013, a fost desemnată raportor din partea Parlamentului European pentru Bugetul pentru 2014 privind agricultura la nivel european
 

Din 2014, aceasta a fost aleasă, pentru al doilea mandat, deputat în Parlamentul European pe listele PSD. În  2015 a fost aleasă în  funcţia de preşedinte al Organizaţiei Femeilor Social Democrate.


În Parlamentul European a fost membră în Comisia de Agricultură şi dezvoltare rurală, în Delegaţia pentru relaţiile cu ţările din Mashrek şi în Delegaţia la Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru Mediterana. Dăncilă figurează în cadrul Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European.

image

 Viorica Dăncilă a predat la un liceu din Videle

Viorica Dăncilă este din Videle, acelaşi oraş din care vine şi ministrul Carmen Daniela Dan. Cele două au în comun faptul că, în trecut, au lucrat la şcoli din Videle. Carmen Dan a fost secretară la Şcoala gimnazială nr 3, iar Viorica Dăncilă a predat la Liceul Videle. 
 

Dăncilă a fost profesoară la liceul respectiv în perioada 1989-1997, atunci când a predat discipline tehnice. Spre exemplu, Utilajul şi Tehnologia Lucrărilor Mecanice.

image

Ca şi cariera politică a lui Carmen Dan, şi cariera politică a Vioricăi Dăncilă a fost susţinută de Liviu Dragnea, liderul PSD. 

image

Premoniţia lui Dragnea

În 2015, prezent la adunarea femeilor social-democrate de la Constanţa din cadrul  Şcolii Politice de Vară a Femeilor Social-Democrate, Liviu Dragnea îşi exprima speranţa că PSD va da României un premier femeie. "Avem o colegă care este comisar european, avem colege in Guvern, avem colege in Parlament, avem colege in administratia locala, dar nu avem, de exemplu, nu am avut pana acum curajul sa ne propunem ca, în 4-5 ani, PSD sa dea un premier femeie acestei tari. Am putea avea pentru prima data in Romania un prim-ministru frumos si casatorit cu un barbat. Nu ca Victor nu este un baiat frumos si tanar. Dar cred ca am putea sa ne punem ca obiectiv acest lucru. Eu cred ca in 4-5 ani Romania ar putea fi pregatita sa aiba un Guvern condus de o femeie, cu toate avantajele care deriva din acest lucru", declara şeful PSD în 2015.


Soţul ei, Cristinel Dăncilă, este manager în cadrul OMV Petrom. Potrivit ultimei declaraţii de avere, depusă în 2016, soţul a câştigat 426.720 RON, iar ea a castigat din indemnizatia de europarlamentar - 75.000 de euro.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite