Veteran de-o vârstă cu Unirea, la vot: „M-am dus să votez cu acelaşi gând cu care am plecat pe front: să-mi fac datoria faţă de România“

Alegeri parlamentare 2016. Pentru Simion Gârlea (98 de ani), din Teleorman, exercitarea dreptului de vot este o datorie patriotică. Pe 11 decembrie s-a dus la vot cu acelaşi gând cu care a plecat pe front ca ostaş în Al Doilea Război Mondial: să îşi facă datoria faţă de România.

Alegeri parlamentare 2016. Simion Gârlea (98 de ani) a trăit într-o viaţă de om cât alţii în zece. Şi-a petrecut 2.117 zile sub arme, dintre care 1.267 pe front, atât cel din Răsărit, cât şi cel din Apus. A îndurat foametea şi frigul, a stat ascuns în tranşee, a supravieţuit războiului şi a mers 1.000 de kilometri pe jos, spre casă, timp de patru luni. A cunoscut România regilor Ferdinand, Carol şi Mihai, România comuniştilor Gherghiu-Dej şi Ceauşescu şi România de după Revoluţie. 

La 98 de ani, încă mai scrie în jurnalul început în timpul războiului. ”Bună dimineaţa. O zi bună pentru votare. Toată lumea cu drept de vot. Azi, 11 decembrie, am 35.977 de zile de la naştere şi de la decesul Mărioarei (n.r. soţia) 6.130 de zile” a scris Simion Gârlea în jurnalul său în ziua votului. 

La 98 de ani, Simion s-a dus la secţia de votare cu aceleaşi gânduri cu care a plecat pe front la 18 ani: ”Am fost de fiecare dată la vot cu gândurile cu care m-am dus pe front. Atunci venea ordinul de chemare, plecam unde era chemat şi dacă am înţeles să-mi fac datoria atunci, când nu mai ştiam dacă mă întorc, de ce nu mi-aş face datoria şi acum când e pace? Îmi pare rău că nu este obligatoriu să te duci la vot”, spune bătrânul.

Îşi aminteşte de alegerile dinainte de 1939: ”Atunci în comuna unde se făceau alegerile venea un pluton de ostaşi care să suprevegheze să nu se întâmple necazuri. În felul ăsta se făcea atunci. Apoi, din 1945, merge mai bine”.

”Greşesc. Trebuie să se ducă la vot”

Despre politicienii români actuali, părerile veteranului de război sunt împărţite: ”Nu despre toţi am o părere bună, să ştiţi. Ce le reproşez? Necorectitudinea. În cazul unora. Nu trebuie să generalizăm. Eu sunt veteran de război, am fost pe front şi în Răsărit şi în Apus şi o lege a veteranilor de război din 1994, Legea 94, prevede că veteranii de război decoraţi pe front să primească o rentă de 75% din solda unui locotenent. De patru ani de zile mă lupt şi le spun că nu aplică legea corect. Eu nu primesc acei 75%. Primesc vreo 262 de lei”, spune Simion Gârlea.

Veteranul nu se plânge de pensie şi nu s-a dus la vot atras de promisiuni: ”Am suficient. Am lucrat la Banca Agricolă şi am fost şef de serviciu 23 de ani. Am 40 de ani vechime pe cartea de muncă”. De la noii deputaţi şi senatori aşteaptă, în primul rând, să fie corecţi şi să-şi facă datoria faţă de ţară.
 

Simion Gârlea are o părere şi despre marea masă a electoratului care ignoră ziua votului: ”Greşesc. Trebuie să se ducă la vot. Dacă asta e legea, ca să mergem să alegem  deputaţii, să îi trimitem acolo, de ce m-aş da la o parte. Eu nu trebuie să contribui ca să trimitem acolo pe aia bunii?”.

2117 zile sub arme

Basarabean de origine, născut pe 1 septembrie 1918, în comuna Răspopeni, judeţul Orhei din Basarabia, Simion Gârlea are aceeaşi vârstă cu Marea Unire. 

La 18 ani a plecat de acasă, din Basarabia, în armată. A făcut instrucţia în România, la Constanţa. A aflat de la radio, în 1940, că pământul său natal nu mai este pământ românesc.

”Pe 28 iunie 1940, România a primit un ultimatum din partea Uniunii Sovietice, prin care se cerea evacuarea administraţiei civile şi a armatei române din Basarabia. Raspopeni a rămas departe, peste Prut, râu care a devenit graniţă. Am auzit la Radio că s-a cedat Basarabia. Eu, neumblat prin lume, am început să plâng. De atunci din 1940 sufăr pentru pierderea Basarabiei. Ultima dată am fost acasă în primăvara anului  1944. De atunci nu mi-am mai văzut casa natală”, îşi aminteşte, la 98 de ani, Simion Gârlea. 

Pentru a ajunge în România, de pe frontul din Rusia,  a mers 1000 de kilometri pe jos, timp de patru luni. ”Marţi, 3 ianuarie 1943, ne- am grupat vreo 20 de ostaşi şi am plecat pe jos către România.Patru luni de zile am mers pe jos. Începuse să se facă primăvară. În aprilie eram la Tighina. Era duminică 25 aprilie, paştele. Am sărutat pământul românesc. De acolo, de la Tighina, am plecat până acasă, am aflat ce mai era pe acolo, am venit înapoi. De noi nu mai ştia nimeni nimic, că trăim sau nu mai suntem. La 23 august 1944 s-a întors roata istoriei. Românii au făcut alianţă cu ruşii şi am plecat pe front în Ardeal, luni, 28 august 1944. Pe 9 mai 1945 se termina războiul”, îşi aminteşte veteranul.

S-a întors de pe front cu un jurnal în care pe toată perioada conflagraţiei îşi notase gândurile şi evenimentele trăite. Până în ziua victoriei României umpluse cinci caiete.

Din 1945 s-a mutat în Teleorman. A fost repartizat la Vităneşti, o comună de lângă Alexandria. Aici şi-a întemeiat o familie, a avut doi băieţi şi a promovat profesional de la funcţia de inspector la Banca Agricolă din Alexandria la funcţia de şef de serviciu. A scris poezii şi memorii şi în 2009 a publicat prima carte ”Din viaţa unui basarabean”. În 2013, având concursul scriitorului Ştefan Mitroi, a publicat cartea ”Călimara cu sânge”. Continuă să scrie în fiecare zi în jurnalul început în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.