Revelion la curţile domneşti în urmă cu sute de ani: la curtea lui Brâncoveanu în noaptea de Anul Nou se mânca plăcintă cu răvaşe

Petrecerile de Anul Nou însemnau adunări fastuoase ale boierilor şi dregătorilor şi mese îmbelşugate la care se aşezau mai-marii curţilor domneşti. La curtea lui Constantin Brâncoveanu, în noaptea dintre ani se mânca o plăcintă în care erau ascunşi bani şi răvaşe. Farfuriile nu se ridicau de la masă până la finalul ospăţului.

Anul Nou era marcat la curţile domneşti româneşti, în urmă cu sute de ani, prin petreceri fastuoase şi mese bogate, asezonate cu muzică şi dans. În Ţările Române, în ultima zi a anului la curtea domnească erau invitaţi marii boieri şi dregători. Masa nu începea fără ca bucatele alese să fie blagoslovite, după obicei, de mitropolit. O descriere a ceea ce însemna masa de Anul Nou în urmă cu 400 de ani a lăsat Dimitrie Cantemir în ”Descrierea Moldovei”: "Răsunetul tobelor şi al trâmbiţelor dă semn pentru aducerea bucatelor, pe care mitropolitul le blagosloveşte". 

Domnul era cel care se aşeza primul la masă, alături de boieri. Tot domnul era cel care începea primul să mănânce. Abia după ce acesta gusta din bucate "se slobozesc tunurile, iar muzica turcească şi cea creştinească pornesc să cânte". Sarcina gustării vinului revenea marelui paharnic. 

În vremea lui Constantin Brâncoveanu, masa de Anul Nou însemna o serie de ritualuri şi obiceiuri respectate cu sfinţenie. Mărturii despre ceea ce însemna masa de Revelion la curtea lui Constantin Brâncoveanu a lăsat secretarul acestuia Anton-Maria del Chiaro. "La 1 ianuarie, sărbătoare la ortodocşi fiind Sfântul Vasile, dacă vreunul din comeseni strănută la masă, i se aduce îndată un pahar de vin şi pe deasupra i se dă o bucată de postav fin şi una de atlas ca să-şi facă anteriu şi haină de desubt. Strănutul trebuie să fie firesc, nu stârnit anume cu tutun sau altceva căci dacă ar fi aşa, în loc să primească daruri, acel boier ar fi luat în râs de toţi ceilalţi. Dar dacă strănută domnul, atunci marele vistier este silit să dăruiască un brocart de aur pentru o haină. În aceeaşi zi se mai obişnuieşte a se face şi o altă ceremonie foarte curioasă, care aduce multă veselie nu numai domnului, ci şi comesenilor lui”, a scris despre obiceiurile de Anul Nou secretarul lui Constantin Brâncoveanu.

Masa de anul nou se încheia cu o plăcintă cu răvaşe care implica un ritual la care luau parte toţi mesenii. 

”Pentru încheierea ospăţului este adusă o plăcintă mare făcută din foiţe de aluat şi în care au fost băgate cu meşteşug, în locuri diferite, cincizeci de ughi sau ţechini şi încă şi diferite bilete, asemănătoare cu cele de loto, având scrise pe ele câteva cuvinte arătând un semn bun sau rău în acea zi de început de an. Şi astfel, când domnul împarte plăcinta, unuia îi cade vreun ban de aur, altuia vreun bilet, al cărui cuprins trebuie să fie citit cu glas tare de boierul căruia i-a căzut din întâmplare, ca de pildă: beţie, îngâmfare, prefăcătorie sau făţărnicie, pretenţii la tron şi aceasta îi înveseleşte nespus de mult pe toţi, cu atât mai mult, cu cât domnul se foloseşte de acest prilej pentru a spune vreo vorbă de duh ca să sporească veselia. Aceleaşi ceremonii se petrec şi la masa doamnei, unde, cum am mai spus, se află soţiile boierilor comeseni ai domnului. După ce s-au sfârşit serbările solemne şi salvele de tunuri şi muschete, soldaţii pleacă, fiecare companie urmându-şi steagul până la casa stegarului său”, mai scrie Anton-Maria del Chiaro.

Farfuriile nu se ridicau de la masă

Un alt obicei de pe vremea lui Constantin Brâncoveanu era ca farfuriile de pe masa de Anul Nou să nu se ridice înainte de terminarea petrecerii. "Când se schimbau felurile de mâncare, farfuriile se puneau una peste alta cât era masa de lungă, încât se făcea un edificiu aşa de înalt, că boierii comeseni, chiar stând în picioare, cu prilejul închinărilor de care am amintit, nu se putea vedea dintr-o parte în alta a mesei. Dar acest obicei a fost părăsit în vremea mea, pentru a înlătura orice neplăceri. Am observat, cu mare înălţare a sufletului, că nu era zi în care domnul să nu trimită de la masa sa vreun fel de mâncare celor cărora le voia binele şi mai ales străinilor, care, pe lângă aceasta, mai primeau şi altele de la boieri, precum şi câteva sticle de vin bun”, a mai scris secretarul acestuia. 

Petrecerile domneşti de Anul Nou durau până dimineaţa în zori. Masa se încheia când domnul îşi punea şervetul pe masă, semn că ospăţul a luat sfârşit. Boierii plecau la casele lor însoţiţi de lăutari. Mersul cu colindatul era obiceiul slujitorilor şi servitorilor curţii. "Cu urări de sărbători fericite şi strângeau bacşişuri, de călăreţii curţii cu harapnicele, de rândaşii de grajd cu ţesalele, de cei de la bucătărie cu mici piuliţe şi piluge, în sfârşit dărăbani, trâmbiţaşi, cobzari şi alţi muzicanţi, creştini şi turci. Astfel că trebuie ţinută sau uşa încuiată sau punga deschisă", mai arată izvoarele istorice.  

Chiar dacă nu aveau parte de mesele îmbelşugate ale boierilor, oamenii de rând de la curţile domneşti petreceau şi ei în noaptea dintre ani. ”Deşi sunt împovăraţi de dările cele mai mari, totuşi ei întâmpină zilele de sărbătoare cu cea mai mare bucurie Românii ţineau sărbătorile prin abţinere de la muncă, dar petreceau toată ziua cu băutură, cu mese şi cu joc”, scrie Neagoe Basarab despre modul în care treceau românii simpli peste marea sărbătoare.