Reorganizarea reţelei unităţilor de învăţământ din Alexandria naşte controverse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul local Alexandria
Consiliul local Alexandria

Proiectul de hotarâre cu privire la stabilirea reţelei unităţilor de învaţământ preuniversitar din municipiul Alexandria pentru anul scolar 2015-2016, dezbătut astăzi, în şedinţa extraordinară a Consiliului local Alexandria, a iscat discuţii în contradictoriu.

Proiectul ajuns pe masa aleşilor propune o serie de modificări la reţeaua actuală a unităţilor şcolare din oraş. ”Gradinita cu program normal nr.1 nu va mai fi arondata la  Gradinita cu program prelungit nr. 4, ci va fi arondata, cu spatiile aferente, la Scoala gimnaziala Alexandru Colfescu, Gradinitele cu program normal nr. 2 si nr.11 nu vor mai fi arondate la Gradinita cu program prelungit nr. 8, ci vor fi arondate la Scoala gimnaziala nr. 6, iar Gradinita cu program normal nr. 3 care era arondata la Scoala Gimnaziala nr 6, va fi arondata la Gradinita cu program prelungit nr. 8”, se arată în document.

Modificările incluse în proiect nu presupun mutarea copiilor de la grădiniţele rămase fără personalitate juridică la unităţile la care au fost arondate. La urechile părinţilor au ajuns însă zvonuri legate de intenţia municipalităţii ca, pe viitor, să mute copiii de la Grădiniţele 11 şi 2 la Şcoala gimnazială nr.6, unde există spaţiu excedentar. Consilierul local PNL Iuliana Stancu a atras atenţia în plenul şedinţei asupra acestei chestiuni : ”Ceea ce mă nemulţumeşte este arondarea Grădiniţei nr 2 , de pe strada Ion Creangă nr 79 şi a Grădiniţei cu program normal nr. 11 la Şcoala gimnazială nr. 6. Dacă noi vom muta Grădiniţa 11 în spaţiul excedentar de la Şcoala 6 riscăm ca aceşti copii să nu mai fie duşi acolo şi binenţeles că se vor reorienta părinţii către grădiniţe care sunt deja supraaglomerate. Aş avea rugămintea ca noi să ne luăm angajamentul că nu vom muta aceşti copiii în spaţiul excedentar de la Şcoala 6 şi că îi vom lăsa să funcţioneze în spaţiile pe care le deţin acum”, a spus consilierul PNL.

Primarul Alexandriei, Victor Drăguşin a explicat că proiectul propus spre aprobare nu presupune mutarea copiilor: ”În forma în care am prezentat acest proiect nu se discută de mutarea efectivă a unor clase la  Şcoala 6”. Primarul a recunoscut însă că ar putea exista şi o asemenea variantă,  pe viitor. ”Am purtat asemenea discuţii numai cu dascălii, urmează să avem întâlniri şi cu comitetele de părinţi. Eu vrea să vă rog să nu vă luaţi niciun fel de angajament, ceva de genul nu o să îi mutăm niciodată. Până la toamnă am să dispun trei expertize, la Grădiniţa nr 11, Grădiniţa nr.3 şi la Grădiniţa nr 2. Expertize structurale, dacă aceste clădiri rezistă sau nu rezistă la un seism. În contextul în care expertizele vor demonstra un lucru rău, în contextul în care părinţii vor hotărî că nu se mută, nu ştiu ce-om face atunci. Eu, ca primar, sunt obligat să atrag atenţia şi să iau toate măsurile permise de lege să protejăm copiii”, a mai spus primarul.

Consilierii locali au aprobat, în final, cu majoritate de voturi, stabilirea reţei şcolare în forma iniţială propusă de proiect, fără niciun angajament legat de mutarea copiilor. Copiii de la grădiniţele 11, 2 şi 3, mutate doar pe hârtie, vor învăţa în continuarea în spaţiile în care au stat şi până acum. După expertizele pe care le va comanda primăria şi după consultările cu părinţii, până în următorul an şcolar, se va lua o decizie şi în ceea ce priveşte mutarea lor efect

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite