FOTO IDEO IDEIS După Festivalul de la Alexandria, ar putea urma o tabără de teatru la Dunăre
0Alexandria nu are de ani buni nici teatru, nici cinematograf. Are, în schimb, Ideo Ideis, cel mai important eveniment cultural desfăşurat în judeţ, o adevărată şcoală de vară de teatru. Festivalul ajuns la a IX-a ediţie se desfăşoară în perioada 18-26 august.
În urmă cu nouă ani, Festivalul de Teatru Tânăr ” Ideo Ideis” s-a născut la iniţiativa unor tineri liceeni Alexandru Ion, Andreea Borţun şi Oana Gavrilă, tineri pasionaţi de teatru care, după cum recunosc astăzi, habar nu aveau în ce se bagă. ”Nouă ne place să spunem că festivalul a început dintr-un gest de inconştienţă adolescentină pentru că eu aveam 18 ani, iar colegele mele, Andreea şi Oana, aveau 15, respectiv 16 ani. Aveam o trupă de teatru în liceu şi mergeam pe la festivaluri prin ţară. La Bacău, la Timişoara, la Braşov. Numai că festivalurile astea la care mergeam erau în engleză şi, cumva, în timp, acumulaserăm un soi de frustrare legat de faptul că jucăm în engleză. Ne plăcea povestea asta cu teatrul şi la noi nu se întâmpla nimic. Şi a apărut cumva sâmburele asta de idee: să facem un festival la noi în oraş”, povesteşte Alexandru Ion, co-preşedintele Festivalului de Teatru Tânăr Ideo Ideis.
Au făcut prima ediţie în 2006 cu un buget mic, de puţin peste două sute de milioane de lei vechi, bani obţinuţi din sponzorizări, şi cu multe , multe probleme. Au avut norocul să-i câştige încrederea marelui Marcel Iureş şi asta a dat ”greutate” iniţiativei lor. ”Am făcut prima ediţie şi lucrurile s-au întâmplat de aşa natură încât am avut noroc să ni se alăture nişte oameni foarte speciali în frunte cu Marcel Iureş, nişte oameni care au fost dispuşi să ne ajute, deşi nu aveam nimic să arătăm. A crezut în noi. Mulţi ani mai târziu l-am întrebat cum de a venit la prima ediţie şi ne-a spus că , îl citez : Am mirosit că era ceva bine!”.
Aproape 400 de tineri implicaţi în cea de-a noua ediţie
De la prima ediţie şi până în prezent Festivalul de Teatru Tânăr ” Ideo Ideis” a crescut. Aproape 400 de tineri sunt implicaţi în cadrul celei de-a noua ediţii aflată, acum, în plină desfăşurare la Alexandria. Alături de tinerii pasionaţi de teatru care se adună la Alexandria, în august au venit mentorii Medeea Marinescu, Andi Vasluianu, Marius Manole,Vlad Zamfirescu, Cătălin Ştefănescu, Marcel Iureş. Alte nume importante precum Andi Moisescu, Nae Caranfil, Victor Rebengiuc sau Vlad Ivanov s-au alăturat festivalului prin participarea la masterclass-urile Ideo Ideis. Ediţia din acest an a avut un buget de aproximativ 110.000 de euro, majoritatea sumelor fiind obţinute din sponsorizări. Primăria Alexandria şi Consiliul Judeţean Teleorman au sprijinit ca parteneri instituţionali organizarea evenimentului şi în acest an.
Deşi a fost gândit iniţial ca o competiţie în care se luptă trupe de tineri actori liceeni din toată ţara, organizatorii au renunţat, începând cu cea de-a noua ediţie, la ideea de concurs.
” În timp, poziţionarea festivalului a devenit aceea a unui festival de educaţie alternativă prin artă. Am considerat că nu este genul de loc unde mergem să primim coroniţe şi să spunem tu eşti mai bun sau tu eşti mai slab. E genul de loc în care încercăm să creem contextul întânirilor fericite, să creăm un mediu propice prin care oamenii ăştia să înveţe lucruri noi, să găsească mentori, să acumuleze cât mai multe informaţii ”, explică Alexandru Ion, co-preşedintele festivalului. Zece trupe de tineri liceeni , dintre care una din Alexandria, au intrat anul acesta în festival..
Ideo Ideis va exista şi peste 10 ani şi va fi un eveniment stabil
Povestea Ideo Ideis merge mai departe. Peste 10 ani, organizatorul Alexandru Ion vede Ideo Ideis ca pe un eveniment stabil” Nu credem că festivalul ar trebui să se mai dezvolte mai mult de atât, doar în termeni de includere a comunităţii.Mi-aş dori să existe şi să fie stabil. Nu vrem să facem Woodstock. Ne-am dori să facem alte proiecte care să ducă mai departe lucrurile pe care le propunem” mai spune co-preşedintele festivalului de la Alexandria.
Şi Andreea Borţun este de părere că festivalul a ajuns la o stabilitate şi că, de acum încolo, poate dezvolta în jurul său, alte proiecte. ”Festivalul în sine cred că, în momentul ăsta a ajuns la un soi de stabilitate şi cred că n-o să continue să se dezvolte foarte, foarte mult. Cred că suntem într-un punct foarte sănătos şi cred că e matur din partea noastră să rămânem aici”, spune Andreea.
O tabără de teatru la Dunăre
Ideo Ideis este pentru organizatori, dar şi pentru participanţi, mult mai mult decât un festival. Cele zece zile de festival de la Alexandria constituie o adevărată şcoală de teatru, o formă alternativă de educaţie pentru tineri. Cu ocazia celei de-a noua ediţii, organizatorilor le-a venit ideea iniţierii unei tabere de teatru. ”Cred că Ideo Ideis nu semnifică doar ce se întâmplă în aceste zile din august, cred că e vorba de mai mult decât atât. Sperăm să lansăm o Ideo Ideis Camp, o reală tabără de teatru, poate la Dunăre cu sute de copii din toată ţara care ar putea veni să stea aici două săptămâni şi să participe la ateliere de teatru. Ar putea fi o tabără itinerantă care să pornească în sud şi să meargă în Ardeal sau în Moldova, aceasta fiind o idee mai veche a noastră de a duce Ideo Ideis şi în alte părţi”, spune Andreea Borţun.
Festivalul Ideo Ideis continuă zilele acestea la Alexandria. În paralel cu spectacolele de teatru tânăr, alexăndrenii au parte de câte un regal de teatru, în fiecare seară, în cadrul spectacolelor profesioniste susţinute de actori de renume