Deputatul PSD Adrian Simionescu, omul de afaceri Marian Fişcuci şi Marinaş Florinel, cumnatul lui Liviu Dragnea puşi sub urmărire penală
0DNA a dispus începerea urmăririi penale împotriva deputatului PSD Adrian Simionescu şi a omului de afaceri Marian Fişcuci. În vizorul DNA a intrat, în acelaşi dosar şi cumnatul vicepremierului Liviu Dragnea, Marinaş Florinel.
Adrian Simionescu, deputat în Parlamentul României şi administrator al societăţii comerciale FAN SPEED Nikopole, este acuzat de efectuare de acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută şi complicitate la evaziune fiscală;
Marian Fişcuci, administrator al SC PROINVEST SRL este acuzat de evaziune fiscală.
Florinel Marinaş, administrator al unei societăţi comerciale, este urmărit penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală. Marinaş Florinel este cumnatul lui Liviu Dragnea
Potrivit DNA în perioada 2012 - 2014, Marian Fişcuci prin SC PROINVEST SRL, a achiziţionat din spaţiul intracomunitar utilaje agricole de la firme consacrate în domeniu, pe care le-a livrat beneficiarilor - firme româneşti. În acest lanţ economico - financiar, a introdus o verigă fictivă, respectiv firma bulgărească FAN SPEED Nikopole căreia îi erau livrate utilajele agricole, iar aceasta le livra beneficiarilor finali din România.
”Ca mod de operare, iniţial se identificau beneficiarii – firme româneşti şi se perfectau înţelegeri cu administratorii acestor societăţi, interesate în achiziţionarea de utilaje agricole, promiţându-li-se vânzarea unor astfel de utilaje, procurate preponderent din Germania şi Franţa, prin intermediul SC PROINVEST S.R.L. care este şi dealer-ul autorizat al firmelor producătoare. După identificarea firmelor interesate care erau şi beneficiari finali, utilajele erau achiziţionate din statele menţionate şi transportate, apoi depozitate la sediul SC PROINVEST S.R.L. Dacă la momentul aducerii utilajelor agricole în România, fiind vorba de achiziţiile intracomunitare, s-ar fi procedat direct la revânzarea acestora către firmele româneşti – destinatarii finali, tranzacţia comercială ar fi fost generatoare a obligaţiei de plată a TVA.
Schema infracţională de eludare a obligaţiilor fiscale, s-a realizat pe următorul circuit: SC PROINVEST S.R.L. Alexandria, controlată de suspectul Fişcuci Marian, realiza o vânzare fictivă (tranzacţie intracomunitară) către firma FAN SPEED Nikopole, controlată de suspecţii Simionescu Adrian Constantin şi Marinaş Florinel, (operaţiune scutită de TVA), după care, agentul economic din Bulgaria proceda la revânzarea utilajelor către clienţii din România, identificaţi anterior şi cu care se negociase deja vânzarea utilajelor, încă de când acestea erau proprietatea PROINVEST SRL sau urmau să devină proprietatea acesteia”, se arată într-un comunicat emis de DNA astăzi.
În cadrul acestei operaţiuni comerciale fictive, utilajele erau transportate de la sediul SC PROINVEST S.R.L. Alexandria pe teritoriul Bulgariei, ulterior fiind reintroduse în România şi livrate beneficiarului final.
Tranzacţiile realizate cu firma din Bulgaria nu aveau un scop economic real, fiind efectuate exclusiv pentru a crea o aparenţă de legalitate şi a beneficia de regimul de scutire de TVA aplicabil operaţiunilor intracomunitare.
În cursul anului 2014, deputatul Adrian Simionescu, prin demersurile efectuate, direct sau cu sprijinul altor persoane, a controlat întreaga activitate comercială a două societăţi comerciale, una dintre ele fiind FAN SPEED Nikopole.
”Potrivit datelor existente în cauză, Simionescu Adrian Constantin a realizat în mod efectiv activităţile de administrare a celor două firme, el fiind atât factorul decizional în respectivele societăţi comerciale, cât şi administratorul “de facto”, realizând atribuţiile specifice administratorului”, mai precizează DNA.
Proinvest a prejudiciat statul cu 5.005.082 lei
Procurorii au stabilit s-a stabilit că, în intervalul 2012 – 2014, valoarea utilajelor (bunurilor) – simulat ca fiind livrate intracomunitar este de 20.854.508 lei. Prin simularea livrărilor intracomunitare de bunuri către FAN SPEED Bulgaria, SC PROINVEST SRL Alexandria a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 5.005.082 lei, reprezentând TVA de plată, administratorul societăţii în toată această perioadă fiind FIŞCUCI MARIAN.
”Suspecţilor Simionescu Adrian Constantin, Fişcuci Marian şi Marinaş Florinel li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, se mai arată în comunicatul emis de DNA