De unde vine expresia „ca Berilă“. Românii se compară, fără să ştie, cu unul dintre cei mai odioşi criminali din istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
gratii

Iancu Berilă a fost unul dintre cei mai odioşi criminali români. A omorât cu sânge rece 20 de brutari şi de aici i s-a tras numele de „Ucigaşul brutarilor“. A fost condamnat la aproape 200 de ani de muncă silnică în închisoare şi a murit înteminiţat. De la numele celebrului ucigaş provine folosirea expresiei „ca Berilă“, simbol al unor eforturi intense.

Expresia „ca Berilă” este foarte uzitată de multă vreme. Cei care au muncit ore în şir la serviciu obişnuiesc să spună că au ”tras ca Berilă”. Expresia a devenit un simbol al muncii în exces sau al efortului întins pe o perioadă lungă de timp. 

Puţini sunt cei care cunosc faptul că în spatele expresiei stă povestea unuia dintre cei mai odioşi criminali din istorie. În cartea „Cei mai odiosi 100 criminali romani", scrisă de Traian Tandin, criminalul Iancu Berilă este situat între primii zece ucigaşi feroce pe care i-a avut România.

Ucigaşul brutarilor

Criminalul a fost celebru în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, atunci devenind teroarea întregii ţări. Arhivele istorice îl menţionează pe Berilă ca fiind un individ cu un fizic impresionant şi o figură extrem de fioroasă. Victimele favorite ale lui Berilă au fost, din motive numai de el cunoscute, brutarii. În vremea în care a acţionat a ucis 20 de brutari, modul de operare al criminalului fiind de fiecare dată acelaşi. Berilă îşi analiza victimele, afla unde ţin brutarii banii şi ataca noaptea. A fost prins şi condamnat la muncă silnică. A reuşit să evadeze după o vreme şi a fost prins din nou, chiar când se pregătea să mai facă o nouă victimă.

Eugen Alimănescu, comisarul rămas în istorie drept „Comisarul de fier”, a fost cel care l-a urmărit pe Berilă după evadare. Ucigaşul evadat din închisoare se angajase ucenic la un brutar în 1947, în apropierea oraşului Slatina, şi se pregătea să atace. Poliţiştii l-au imobilizat noaptea, în timp ce dormea, şi l-au întemniţat din nou. Se spune că asupra lui a fost descoperit şi cuţitul cu care se pregătea să-l omoare pe brutarul care îl angajase.

Berilă, care avea iniţial o condamnare pe viaţă la muncă silnică, a mai primit 100 de ani de muncă. Încarcerat din nou, Berilă n-a mai scăpat. Şi-a trăit restul zilelor în închisoare, muncind din greu şi a pierit în urma efortului depus.

Expresie foarte folosită

Expresia „ca Berilă” a avut de-alungul timpului mai multe sensuri. Puşcăriaşii care aveau pedepse mari obişnuiau să spună că fac închisoare „ca Berilă”. De la puşcărie, expresia a deviat la armată şi a fost folosită într-un timp de către cei care îşi efectuat stagiul militar: „bag armată ca Berilă”. Expresia a devenit atât de folosită în timp încât, astăzi, Berilă a devenit un simbol al muncii grele, întinse pe o perioadă lungă de timp.

„Am făcut gardă ca Berilă”, „am tras la câmp la Berilă”, „am învăţat ca Berilă”, „am stat la coadă ca Berilă” sunt numai câteva exemple despre cum folosesc românii numele odiosului criminal în limbajul de zi cu zi.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite